Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog: România nu e afectată de problema laptelui praf contaminat cu Salmonella

0
406
Florian Bodog

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, ieri, că România nu este afectată de problema privind laptele praf contaminat cu Salmonella Enterica, adăugând că a solicitat preventiv, luni, controale de la Ministerul Sănătăţii, în cazul în care se confirmă o astfel de situaţie.

“Am avut două informaţii: prima, primită ieri (n.r. – luni) pe un canal neoficial, în care mi s-a spus că s-ar putea să fim afectaţi şi noi, şi a doua informaţie oficială, primită în cursul dimineţii (n.r. – ieri), în care mi s-a transmis că România nu este afectată de această problemă. „Eu, preventiv, ieri (n.r. – luni), am luat legătura cu doamna secretar de stat Nassar şi am solicitat ca în cazul în care se confirmă, să trimită control de la Ministerul Sănătăţii, să verifice această problemă. Dar se pare că, din fericire, nu suntem afectaţi de această problemă”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, întrebat ce informaţii are în legătură cu laptele praf contaminat cu Salmonella.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost informată oficial că în România nu a fost distribuit laptele praf (formulă pentru bebeluşi) produs de firma Lactalis din Franţa, contaminat cu Salmonella Enterica, potrivit unui comunicat emis ieri.

„Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a primit o nouă notificare prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, prin care Punctul Naţional de Contact al Sistemului din Franţa a informat oficial că România nu se află pe lista de distribuţie a produselor alimentare cu destinaţie nutriţională specială (lapte praf formulă pentru bebeluşi), contaminate cu Salmonella Enterica”, se arată în comunicatul transmis de ANSVSA.

Autoritatea, transmitea, luni, că informaţiile primite până în acel moment, prin Punctul Naţional de Contact al Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje din România (PNC SFAAF RO), arătau că distribuţia produselor contaminate s-a făcut către state terţe din Asia şi Africa.

Autorităţile din Franţa au dispus retragerea de la vânzare a unor loturi de lapte pentru copii după ce 20 de bebeluşi au fost infectaţi cu Salmonella, a anunţat Direcţia Generală franceză pentru Sănătate, citată de site-ul 20Minutes.fr şi de publicaţia La Depeche.