Elevii Şcolii Gimnaziale „Mircea Eliade” , participanţi la o acţiune ecologică

0
740

Ieri, Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova a găzduit o activitate importantă, în ceea ce înseamnă educaţia, pe linia ecologică. Manifestarea face parte dintr-un program amplu, desfăşurat de S.C. Salubritate S.R.L. Craiova în parteneriat cu peste 20 de unităţi de învăţământ preuniversitar din Craiova. Copiii, însoţiţi de părinţi şi de cadre didactice, au ţinut să arate, aşa cum percep ei, dragostea de mediu, prin prezentarea unor creaţii artistice, unele care vor fi vândute, la apropiatul Târg de Crăciun, fondurile obţinute fiind alocate pentru ajutorarea unui coleg de-al lor, aflat în suferinţă.

 „Protejăm natura. Colectăm selectiv” este titulatura sub care s-a desfăşurat, ieri, cea de-a doua ediţie a evenimentului, la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova, prin care copiii sunt îndemnaţi să aibă grijă de mediu şi să recicleze deşeurile. Evenimentul s-a desfăşurat sub coordonarea S.C. Salubritate S.R.L. Craiova, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. „Copiii au fost extrem de receptivi, alături de părinţii lor şi cadrele didactice, care i-au îndrumat. Au realizat, prin ateliere de creaţie, adevărate opere de artă din materiale reciclabile, pe care le vor expune într-o expoziţie cu vânzare, banii obţinuţi fiind donaţi pentru ajutorarea unui coleg de-al lor, aflat în suferinţă. De asemenea, în Parcul „Puşkin”, aflat peste drum de şcoală, micuţii au prezentat mesaje cu mesajul lor pentru salvarea mediului şi au făcut şi un flash – mob cu acelaşi îndemn”, a precizat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt al S.C. Salubritate S.R.L. Craiova.

Este nevoie de o implicare mai mare a societăţii

Atelierele de creaţie au fost ale copiilor din clasa I, care s-au pregătit, împreună cu părinţii şi îndrumătorii pentru a-şi arăta dragoste de mediul înconjurător şi de cei aflaţi în suferinţă. Au confecţionat, după puterile şi concepţia lor, de la oameni de zăpadă, din pahare din plastic de unică folosinţă, până la jucării . „Este un moment pe care îl aşteptam, fiindcă avem copii frumoşi, pe care trebuie să-i creştem şi vedeţi cum sunt de implicaţi”, a spus. înv.  Maria Vanţu, completată de unul dintre părinţi,  Luminiţa Barbu: „Este o experienţă foarte bună, fiindcă ne apropie pe noi, adulţii, de copii, împreună cu cadrele didactice putând rezolva lucruri foarte mari şi vom merge pe alte activităţi de acest gen”. Flash- mob-ul a fost susţinut de elevii din ciclul primar, o parte dintre ei prezentând şi afişe, în „Puşkin” cu mesajul lor, iar sintetizarea acticităţii a făcută înv.  Elena Gavrilă: „Evenimentul este foarte binevenit, pentru că de generaţii întregi încercăm să-i educăm pe tineri în scopul protejării mediului. Mă simt, pe undeva, neîmplinită în demersurile noastre, deoarece, nu numai în Craiova, cât şi în ţară se aruncă gunoaie peste tot. Elevii noştri au învăţat şi nu fac acest lucru, dar este nevoie de o implicare mai mare atât a autorităţilor cât şi a societăţii. Din primii ani de şcoală, copiii trebuie învăţaţi să aibă grijă de natură”.