Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, în parteneriat cu Asociaţia „PRO-PERFORMANŢA” din Craiova, Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, au organizat concursul interjudeţean de matematică „PRO-PERFORMANŢA”, pentru elevii din clasele a V-a – a XII-a. Acţiunea s-a bucurat de un real succes, continuând prin atragerea cât mai multor şcoli.
La concurs au participat elevi din 24 de unităţi şcolare, veniţi din şase judeţe (Dolj, Timiş, Vâlcea, Bihor, Constanţa şi Vrancea), la proba individuală fiind prezenţi 212 elevi, iar la „echipe” (formate din câte trei tineri), 177 de copii. Din totalul de 58 de cadre didactice implicate în organizarea competiţiei, 15 au provenit de la instituţia gazdă. Pe lângă medalii şi diplome, au fost oferite şi recompense în bani, în cuantum de 1.180 de lei, sumă oferită prin contribuţia Asociaţiei „PĂRINŢII pentru MILENIUL III” (premiul I – 70 de lei, al II-lea – 50, iar cel de-al III-lea – 30).
Coordonatorul şi iniţiatorul concursului, prof. Felician Preda (de la”Gheorghe Ţiţeica”) a precizat că organizarea competiţiei a venit din dorinţa de a completa pregătirea la matematică în vederea obţinerii performanţei, în care elevii să dovedească un tip de gândire logic, argumentat matematic. Preşedintele concursului, conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, de la Universitatea din Bucureşti, a menţionat că cea de-a III-a ediţie s-a bucurat de un real succes, atât prin prezenţa foarte mare a elevilor, cât şi prin implicarea cadrelor didactice şi a ISJ Dolj, prin inspectorul de specialitate, prof. Cristian Moanţă.
„Suntem bucuroşi că am reuşit să ducem la bun sfârşit şi această ediţie, care este, deja, de tradiţie. S-a observat îmbunătăţirea performanţelor şcolare la matematică, prin însuşirea unor tehnici noi şi variate, iar lucrul în echipă şi implicarea părinţilor şi a comunităţii locale au fost printre câştiguri. Concursul va putea fi continuat prin atragerea cât mai multor şcoli, în parteneriate viabile, la care pot participa, şi-i aşteptăm, şi sponsori”, a spus prof. Cerasela Elena Cremene, director al Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica”.