Concursul Interjudeţean de Matematică „Micul Arhimede” are loc astăzi, la Craiova

0
937

Astăzi, 25 noiembrie, Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” din Craiova este gazda Concursului Interjudeţean de Matematică „Micul Arhimede” – ediţia a XVI-a, care va avea loc în localul B al şcolii din strada Vântului nr. 3.

Concursul se adresează elevilor din clasele a III-a şi a IV-a ale ciclului primar şi elevilor din ciclul gimnazial, de la clasa a V-a până la clasa a VIII-a, şi se regăseşte în  Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene 2017 la pagina 66, poziţia 1415. La concurs participă din fiecare şcoală invitată minimum trei elevi din fiecare an de studiu. Sunt aşteptaţi elevi din judeţele Olt, Gorj, Vâlcea, Argeş, Mehedinţi, Călăraşi, Teleorman şi Dolj.

Concursul va consta într-o probă scrisă cu durata de două ore, iar subiectele vor fi de tip grilă şi clasice, din materia cuprinsă în programa şcolară parcursă până în acest moment. Accesul elevilor în săli se va face în intervalul 9.00-9.30 pe baza carnetului de elev.

„Elevii participanţi care susţin concursul în afara localităţii de domiciliu vor fi însoţiţi de un cadru didactic care va asigura supravegherea şi îndrumarea corespunzătoare. Cadrele didactice din şcoala organizatoare împreună cu cadrele didactice care însoţesc elevii vor veghea permanent asupra bunei desfăşurări a concursului şi vor urmări integritatea elevilor participanţi”, precizează preşedintele comisiei de organizare prof. Cristian Moanţă, inspector şcolar pentru matematică ISJ Dolj.

„Ne dorim ca rezultatele să fie date publicităţii în aceeaşi zi, iar elevii să primească în ziua următoare, la festivitatea de premiere, diplome, medalii şi alte cadouri care să răsplătească performanţele lor. În plus vom acorda şi cupe. Ca şi la ediţiile anterioare, vom realiza clasamente atât individual, cât şi pe şcoli. La ediţia a XV-a din 2016 au participat 385 de elevi şi au fost acordate aproximativ 100 de premii I, II, III şi menţiuni. Ne dorim ca acest concurs să crească, iar anul viitor să intre în categoria concursurilor regionale”, precizează directorul unităţii şcolare prof. Tudor Tudorache.

Concomitent se va desfăşura pentru cadre didactice Simpozionul Naţional „Matematica – între tradiţie şi inovaţie”, ediţia a XVI-a, înscris în Calendarul activităţilor ştiinţifice, metodice şi culturale în anul şcolar 2017-2018 în judeţul Dolj la pagina 6, poziţia 35.

Festivitatea de premiere pentru concursul „Micul Arhimede” va fi organizată duminică, 26 noiembrie, începând cu ora 10.00, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale „Nicolae Romanescu”. Regulamentul de organizare al concursului şi programul de desfăşurare se găsesc pe site-ul unităţii şcolare www.scoalaromanescu.ro.