Ministrul Energiei a verificat investiţia de la Termocentrala Işalniţa

0
889

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a vizitat, ieri, Termocentrala de la Işalniţa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), verificând modul în care a fost realizată investiţia de modernizare a blocului energetic numărul 7, care s-a ridicat la peste 25 de milioane de lei şi care va conduce la realizarea unor economii considerabile. Reprezentantul Guvernului, secretarul de stat Doru Vişan, care l-a însoţit pe întreaga durată a vizitei, şi directorul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, au avut totodată întâlniri şi cu primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, cu viceprimarul Stelian Bărăgan şi cu prefectul Dan Purcărescu pentru a creiona paşii necesari înfiinţării companiei integrate ce va furniza agentul termic în Craiova.

SONY DSC

Ministrul Toma Petcu a confirmat, cu această ocazie, continuarea investiţiilor în sistemul energetic din Oltenia, cuantumul total al acestora depăşind 1 miliard de lei. “Astăzi (n.r. ieri) am avut la Işalniţa, împreună cu Complexul Energetic Oltenia, inaugurarea – să spunem aşa, deşi el funcţionează deja de o bucată de timp – grupului 7. Am avut lucrări speciale, în sensul că încercăm să recuperăm printr-o procedură stabilită de companii din afară zgura care rezulta în urma procesului de ardere a cărbunelui. Reuşim să recuperăm această zgură şi, practic, printr-o reîntoarcere a ei în cazane, producem şi energie şi avem şi un sistem de recuperare a energiei foarte mare. Vorbim de o eficienţă mult mai mare în producţie, o eficienţă care ne ajută să recuperăm investiţia doar în 6 luni. Am investit 25 de milioane de lei în această retehnologizare, iar nivelul de recuperare este de doar 6 luni de zile, prin consum mult mai mic la cărbune şi la gaze. Chiar îmi arătau colegii pe panourile de comandă de la dispecerat că avem consum de gaz instantaneu zero, ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie să folosim gazul ca combustibil suplimentar atunci când avem procesul de ardere, ceea ce repet înseamnă eficienţă foarte mare…”, a subliniat Toma Petcu.

După 10 luni, producţia electrică pe cărbune este pe primul loc

Ministrul Energiei  a mai spus despre investiţia de la Işalniţa că este foarte utilă, că a fost demarată în urmă cu 6 luni şi le-a sugerat celor de la Complexul Energetic Oltenia să multiplice investiţia respectivă şi la celelalte centrale, inclusive a grupul 3 de la Işalniţa. “Vreau să vă spun că am avut ocazia să stau de vorbă şi cu sindicatele din Işalniţa. Oamenii sunt destul de mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în companie şi în mod special de această investiţie, pentru că am căzut de acord că investiţiile noi nu înseamnă numai un aport mai mare într-o companie, înseamnă, în primul rând, predictibilitatea şi stabilitatea locului de muncă. Concret, acel loc de muncă este garantat pe termen lung şi, bineînţeles, o perspectivă mult mai mare de funcţionare şi eventual crearea de noi locuri de muncă. Şi, bineînţeles, aşa cum ştim cu toţii, CEO este în acest an campionul energetic, în sensul că producţia electrică pe cărbune este pe primul loc la 10 luni şi cu siguranţă va fi la fel şi la finele anului. Ceea ce înseamnă că România trebuie să se aplece foarte mult către zona de producţie energie electrică pe cărbune, către zona de termocentrale şi minerit în acelaşi timp”, a completat Toma Petcu, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la sediul ALDE Dolj.

„Reuşim să deblocăm proiecte şi să le finanţăm”

Toma Petcu

Reprezentantul Guvernului a expus strategia completă în ceea ce priveşte politica energetică a CEO pentru următorii ani, precizând clar, că din primăvara acestui an s-a deblocat grupul 5 de la Rovinari, o decizie care a fost amânată timp de trei ani de zile. “Am convins, tot în această primăvară, Consiliul de Supraveghere să deblocheze această investiţie şi să înceapă procedura. În acest an am investit în acel grup de la Rovinari câteva milioane de lei. Investiţia totală însumează 500 de milioane de lei. Anul următor estimăm o investiţie minimă de 200 milioane de lei sau poate chiar mare. Toate aceste investiţii, inclusiv cea de la Işalniţa, sunt făcute din sursele proprii ale companiei. După cum ştiţi, companiile de stat nu pot primi subvenţii sau bani de la stat ca să se dezvolte, nu avem nici fonduri europene prin care să reuşim să atragem bani. Singura posibilitate de dezvoltare este Programul Naţional de Investiţii, pe care Ministerul Energiei îl derulează. Vreau să vă anunţ că în decembrie vom face prima plată concretă a unui beneficiar al PNI şi, spre bucuria mea, această plată va fi făcută către CEO, vom da 7 milioane de euro, s-ar recupera ceea ce s-a investit la Işalniţa. Adică, uşor-uşor, reuşim să deblocăm proiecte şi să le finanţăm”, a mai spus ministrul Energiei Toma Petcu.

S-a reluat discuţia despre înfiinţarea companiei integrate ce va furniza agentul termic în Craiova

Primarul Municipiului Craiova, Mihail Genoiu, împreună cu viceprimarul Stelian Bărăgan şi prefectul Dan Purcărescu, au participat, de asemenea, la o întâlnire cu Ministrul Energiei Toma Petcu, secretarul de stat Doru Vişan şi directorul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, pentru stabilirea măsurilor necesare înfiinţării companiei integrate ce va furniza agentul termic în Craiova. „Întâlnirea de astăzi a fost una dintre cele mai importante pentru viitorul municipiului nostru şi al cetăţenilor săi. Împreună cu Ministrul Energiei, secretarul de stat din cadrul Ministerului şi conducerea Complexului Energetic Oltenia am stabilit care sunt măsurile pe care le vom întreprinde, în perioada imediat următoare, în vederea constituirii societăţii comune de furnizare a energiei termice către populaţia Craiovei, după un calendar de lucru foarte clar.

Realizarea companiei mixte între Primăria Craiova şi Complexul Energetic va aduce beneficii extraordinare tuturor celor implicaţi în acest proces, dar în special cetăţenilor Craiovei. Totodată, am trecut în revistă măsurile luate, în ultima perioadă, de Termo Craiova SRL şi CE Oltenia, pentru a asigura, în această iarnă, furnizarea agentului termic în cele mai bune condiţii către populaţie. Cu această ocazie, asigurăm cetăţenii Craiovei că sunt cele mai ample măsuri luate vreodată pentru perioada iernii şi că vor avea parte, în sezonul 2017 – 2018, de căldură la parametrii optimi, fără sincope”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova.