Ministrul Apărării: În perioada următoare vom achiziţiona elicoptere Airbus pentru dotarea Armatei şi a MAI

0
366
Mihai Fifor

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, ieri, că România va achiziţiona, în perioada următoare, elicoptere Airbus H215, care vor intra atât în dotarea Armatei Române, cât şi în dotarea Ministerului Afacerilor Interne.

Întrebat despre întâlnirea dintre premierul Mihai Tudose şi reprezentanţii Airbus, care a avut loc luni, la Guvern, vizând şi o eventuală comandă a MApN pentru compania franceză, Fifor a confirmat întâlnirea. „Am avut o întâlnire, într-adevăr, luni, la sediul Guvernului, alături de premierul Mihai Tudose, cu reprezentanţii Airbus. La această întâlnire a participat şi ministrul Economiei, domnul Gheorghe Şimon. Este o discuţie mai veche, parteneriatul pe care România îl are cu Airbus şi prin IAR Ghimbav”, a spus ministrul Apărării.

Mihai Fifor a anunţat că, în perioada următoare, vor fi achiziţionate elicoptere Airbus, însă a refuzat să precizeze numărul acestora. „Într-adevăr, vor fi achiziţionate în perioada următoare un număr de elicoptere care vor intra atât în dotarea Armatei Române, cât şi în dotarea MAI. Noi ne dorim ca în aceeaşi paradigmă: companiile partenere să investească în industria de apărare românească, nu doar să vândă echipamente în România. Cred că acest parteneriat, de mai bine de 40 de ani pe care România îl are cu Airbus, acum se concretizează şi prin achiziţia aceasta de elicoptere, care vor fi produse pe linia de la Braşov”, a detaliat ministrul Apărării, la manifestaţiile din Parcul Carol, care au avut loc de Ziua Armatei Române.

Întrebat despre orizontul de timp pe care îl presupune o astfel de achiziţie şi dacă este vorba de modelul Airbus H215, Fifor a răspuns: „Noi vom face prima parte a contractării anul acesta, dar repet, aceste elicoptere se vor produce pe linia de la Braşov, linie care intră în producţie anul viitor, după câte am eu informaţii. Da, este vorba despre modelul H215”,

În ce priveşte solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care a cerut responsabilitate în ceea ce priveşte înzestrarea Armatei Române, Fifor a afirmat că acţiunile Guvernului României de aproape un an arată responsabilitate. „Suntem într-un continuu dialog cu partenerii noştri din NATO şi SUA. Alocarea a 2% din PIB, din care aproape 40% pentru înzestrarea Armatei Române, arată tot maximă responsabilitate a Guvernului României cu aprobarea Parlamentului, deci, cred că suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus să facem. Anul acesta, din cele opt programe (de înzestrare – n.r.), două intră pe rol. Achiziţionarea primului sistem Patriot, dar şi a primelor autovehicule transportoare blindate 8×8, urmând ca anul viitor să continuăm cu o parte din celelalte programe pe care le avem aprobate”, a mai spus Fifor.

Totodată, el a anunţat că Armata Română va avea uniforme noi. „Avem, într-adevăr, ţinută nouă, o să o vedeţi cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, sper să placă tuturor. N-a fost doar o chestiune estetică, ci şi una funcţională, pentru că uniformele Armatei Române devin mult mai practice şi mult mai adaptate la misiunile pe care le îndeplineşte Armata Română”, a conchis Fifor.