Şcolarii şi preşcolarii au intrat în vacanţă

0
357

Ieri a fost ultima zi de şcoală pentru şcolari şi preşcolari. Potrivit Ordinului privind structura anului şcolar 2010-2011, emis de ministrul Educaţiei, aceştia vor fi în vacanţă până 30 octombrie.

În judeţul Dolj, sunt 21.000 de preşcolari şi 23.500 de elevi de clasele I – a IV-a care  vor beneficia de o săptămână de vacanţă. «La latitudinea cadrelor didactice, în această perioadă copiii pot să fie implicaţi în diverse activităţi extracuriculare, gen excursie, serbare, sau activităţi sportive. Aceste acţiuni nu sunt obligatorii ca în „Săptămâna Altfel” prevăzută de Legea Educaţiei în  aprilie anul viitor», a precizat Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

După această săptămână copiii vor reveni în bănci şi vor mai intra în vacanţă pe 23 decembrie a.c., când se va încheia primul semestru al anului şcolar 2011-2012. Vacanţa de iarnă va fi în intervalul 24 decembrie – 15 ianuarie, iar cea de primăvară, între 7 şi 22 aprilie. Spre deosebire de anul trecut, nu va mai fi vacanţă intersemestrială, însă vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână decât cele de până acum.