În cadrul Bicentenarului Franz Liszt: Recital de pian al muzicianului bulgar Rostislav Iovcev

0
407

Invitatul din această seară al Filarmonicii „Oltenia” este Rostislav Iovcev – unul dintre cei mai renumiţi pianişti bulgari, muzician care s-a remarcat nu doar în ipostaza de solist concertist, ci şi ca membru al unor ansambluri camerale. Rostislav Iovcev susţine, cu începere de la ora 19.00, un recital sub genericul „Universul poetic şi religios al lui Franz Liszt”, în cadrul Bicentenarului Franz Liszt organizat de Filarmonica din Craiova, în perioada 19-22 octombrie, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la naşterea compozitorului. Doritorii îşi pot achiziţiona bilete de la Agenţia instituţiei, la preţul de 10 lei (5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari).

Rostislav Iovcev

Născut la Sofia, în 1961, Rostislav Iovcev a studiat la Academia de Muzică „Pancio Vladigherov” din capitala Bulgariei, absolvind clasa de pian a prof. Atanas Kurtev. S-a perfecţionat cu prilejul participării la cursurile de master coordonate de Ludwig Hoffman (Weimar, 1982), Bernard Ringeissen (1984), Manuel Carra (Santiago de Compostela, 1984), iar între anii 1992-1993 a urmat un stagiu de specializare la Conservatorul Regal din Bruxelles. Este laureat al mai multor concursuri de prestigiu şi a întreprins turnee în Europa (România, Ungaria, Croaţia, Austria, Suedia, Cipru, Germania, Spania, Belgia), Asia (Coreea de Sud) şi Africa (Tunisia).

Susţine cursuri de master atât în ţara natală (la Sozopol), cât şi în diferite centre culturale din străinătate. În perioada 2002-2004 a activat ca profesor la Institutul Superior de Muzică din Sousse (Tunisia), iar în prezent este cadru didactic asociat la Academia Naţională de Muzică „Pancio Vladigherov” – Universitatea de Stat din Sofia.      Abordează un repertoriu vast – aproape toate stilurile şi genurile componistice. În martie 2010 şi mai 2011, pianistul Rostislav Iovcev a mai fost invitat să concerteze pe scena Filarmonicii craiovene, bucurându-se de o apreciere deosebită din partea publicului meloman.

***

Programul dedicat aniversării Bicentenarului Franz Liszt va continua cu alte două manifestări muzicale: concertul Orchestrei Simfonice şi Coralei Academice ale Filarmonicii craiovene (dirijor: Alexandru Iosub) şi pianistei Ioana Maria Lupaşcu (mâine, 21 octombrie, ora 19.00) şi concertul Franz Liszt: „Via Crucis” pentru cor mixt şi orgă susţinut, la Biserica Romano-Catolică „Toţi Sfinţii”, de Corala Academică a instituţiei (maestru de cor: Manuela Enache) şi de Corina Stănescu, la orgă (sâmbătă, 22 octombrie, ora 19.00).

 

În program:

– „Légendes”, S. 175: I. „St. François d’Assise: La prédication aux oiseaux” („Vogelpredigt”)

– „Harmonies poétiques et religieuses”: III. „Bénédiction de Dieu dans la solitude”; IV. „Pensée des morts”

– „Années de pèlerinage”: „Aux cyprès de la Villa d’Este”

– „La lugubre gondola”

– „Études d’exécution transcendante”, S. 139: „Ricordanza”, nr. 9 (La bemol major); „Harmonies du Soir”, nr. 11 (Re bemol major)