Actorii TNC, în turneu la Budapesta

0
372
Caligula

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” prezintă, între 19 şi 22 octombrie, în capitala Ungariei, trei dintre spectacolele proprii, în cadrul unui turneu care face parte dintr-un proiect cultural sprijinit de Institutul Cultural Român la Budapesta (director: Brînduşa Armanca). Aseară, în sala mare a Teatrului „Katona Jozsef”, a avut loc prima reprezentaţie, cu „Caligula”, de Albert Camus, în regia lui László Bocsárdi, care va fi prezent, anul acesta, şi în Festivalul Naţional de Teatru. Mâine se va juca „Unde-i revolverul?”, de Gorgey Gabor, spectacol regizat de Mircea Cornişteanu şi premiat recent de UNITER la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru de televiziune”.

În ultima zi a turneului – sâmbătă, 22 octombrie – spectatorii din Budapesta vor putea urmări „Conu Leonida faţă cu Reacţiunea”, de I. L. Caragiale, a cărui regie este semnată de Diana Dragoş, câştigătoarea proiectului-concurs iniţiat de TNC şi adresat tinerilor regizori. Spectacolul a fost prezentat şi la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, organizat în perioada 9-16 octombrie. Naţionalul craiovean a mai participat la manifestarea arădeană şi cu o altă producţie – „Totu-i bine când se sfârşeşte cu bine”, de William Shakespeare, regizată de Tim Carrol. Ambele au fost prezentate în aceeaşi zi, 14 octombrie.