A început Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”

0
532

tabara (2)Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova organizează, timp de 3 ani, cu o durată de două săptămâni pe an, Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”, în vederea facilitării pentru tineri a tranziţiei de la ciclul liceal la cel universitar. Grupul-ţintă este format din 78 de elevi de liceu, în special din clasele a XI-a şi a XII-a, de la 10 licee/colegii partenere din toate cele cinci judeţe ale Olteniei.

Anul acesta, Şcoala de vară are loc în perioada 28 august – 10 septembrie, din grupul-ţintă făcând parte 26 de elevi de la trei licee din Regiunea Sud-Vest Oltenia, respectiv Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova (14 elevi), Liceul Teologic din Târgu Jiu (5 elevi) şi Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (7 elevi). Scopul activităţilor didactice şi al celor extracurriculare programate în cadrul Şcolii de vară este de a motiva elevii să finalizeze studiile liceale şi de a se orienta apoi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice şi Teologie Ortodoxă Pastorală.

În cadrul Şcolii de Vară au loc mai multe activităţi specifice, precum: consiliere profesională şi orientare în carieră şi ateliere de lucru în domeniul dezvoltării personale susţinute de experţi; cursuri de specialitate în domeniul spiritualităţii şi al artelor plastice; ateliere de lucru în domeniul artelor plastice şi workshop-uri artistice, susţinute de doi experţi din cadrul specializărilor Artă Sacră şi Arte Plastice; vizite de studiu la Complexul Brâncuşi din Târgu Jiu şi la Mănăstirile Tismana şi Lainici din judeţul Gorj.

Activităţile extracurriculare presupun prezentarea Universităţii din Craiova şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, deplasarea grupului-ţintă la obiective culturale din municipiul Craiova şi din apropiere – Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, Casa Băniei, mănăstirile Coşuna şi Jitianu etc. –, precum şi activităţi culturale, sportive şi recreative.