Zilele Băileştiului: Oameni care ştiu să râdă

0
474

3-vert aNu cred că umorul de bună calitate s-a născut la Băileşti, dar ştiu, şi nu sunt singurul, că marele actor Amza Pellea, o vreme director la Naţionalul din Craiova, prăpădit prematur (12 decembrie 1983), a rafinat, ca nimeni altul, de-a dreptul inegalabil, o predispoziţie a oamenilor locului de a avea acces la vorbele meşteşugite. Cu tâlc, adică. A făcut Băileştiul cunoscut în ţară, pentru vocaţia oamenilor săi de hâtrii, a lansat „zaibărul” ca licoare tămăduitoare, devenită, înţeleg, ”marcă înregistrată” – are şi o sărbătoare consacrată – trecem peste ingredientele legate de povestea acestui hibrid, direct producător, fiindcă ironia lui „nea Amza” nu se pupa deloc cu tot ce avea să ne povăţuiască, în urmă cu nişte ani, Uniunea Europeană, în materie de vinuri cu origine controlată. Şi tot el i-a lansat, în „întâmplările cu oltenii”, pe Veta şi Mărin, personaje din tipologia locului, de au râs până şi copiii. Ca să nu ne întindem mai mult cu vorba, băileştenii au, pe semne, în ADN-ul lor, o genă a vioiciunii, un cinetism aparte al minţii şi o seninătate funciară,  de parcă ar fi născuţi în zodii solare şi jupiteriene, imuni la orice contaminare cu indispoziţii prosteşti. Timp de trei zile (24-27 august a.c.), Băileştiul s-a aflat în sărbătoare, bifând ediţia a XVII-a, prin manifestări bine structurate, diverse şi, realmente, dense, din care nu au lipsit recitalurile unor formaţii de muzică populară şi uşoară. Sâmbătă seara, de pildă, tot centrul localităţii era arhiplin de băileşteni, de toate vârstele, transmiţând, la unison, o stare de spirit tonică, o linişte lăuntrică şi chiar o exuberanţă firească, prin lumea tânără. Neîndoielnic, Băileştiul este un oraş viu. Cu un liceu, „Mihai Viteazul”, de bună bonitate (70% procentul de promovabilitate la BAC, în vară) şi o bibliotecă municipală, ce poartă numele scriitorului Petru Anghel, un apropiat al lui Marin Preda. Băileştiul are o istorie încărcată. Şi ce istorie! Peste toate, oraşul este chiar curat, cu destulă verdeaţă, şi, dacă nu mai are anvergura economică de odinioară, pe care o poate regreta – referirea nu vizează sistemul politic – încă nădăjduieşte într-o decolare. Când? Nu se ştie. Deşi primarul Costel Pistriţu, pe care îl tot aleg localnicii, fără poticnire, rămâne un optimist incurabil, părăsit însă de orice susţinere necesară a „centrului”. Aşezat geografic în inima Doljului, Băileştiul, paradoxal, e o impresie, pare uşor defazat, nereuşind, din motive confuze, să transmită mai multe despre oamenii săi. Şi, paradoxal, cum spuneam, nu se află la marginea judeţului, ci în centrul său. Şi dacă pomenim numele lui Amza Pellea, Marcel Iureş – cel mai bine cotat actor român la Hollywood – atât de raţional, într-o dezbatere recentă, pe un post de televiziune, despre familie – formată dintr-un bărbat şi o femeie – şi să nu-l omitem pe Ion Colan, actor de referinţă al Teatrului Naţional din Craiova, ca fii ai locului, o facem cu nedisimulată mândrie. Asta însemând că spiritul băileştean nu ne rămâne străin, regăsindu-ne în el, ca doljeni. Lipsită poate de norocul pe care l-au avut alte comunităţi, în anii din urmă, cea a Băileştiul încă mai are răbdare. Şi este capabilă să râdă, deşi cotidian este tamponată de vicisitudinile vieţii.