Sesiune de selecţie pentru programul „Rezidenţe de creaţie”

0
320

Institutul Cultural Român din Paris anunţă o nouă sesiune de selecţie în cadrul programului „Rezidenţe de creaţie”, pentru perioada ianuarie-iunie 2012. Candidaturile pot fi trimise până la data de 10 noiembrie a.c., inclusiv, informează ICR.

Inaugurat în octombrie 2007, programul „Rezidenţe de creaţie” a permis ca peste 80 de artişti sau cercetători, din cele mai diverse domenii, să beneficieze de un stagiu de creaţie şi documentare la Paris. Programul este realizat cu sprijinul Ambasadei României în Franţa şi se adresează artiştilor şi profesioniştilor din România şi Republica Moldova, din domenii umaniste.

Câştigătorii beneficiază de cazare la Paris pe o perioadă de o lună – două şi o bursă de 1.500 de eură/lună sau 2.500 de euro/două luni. Durata rezidenţei este stabilită în funcţie de natura proiectului prezentat. Rezidenţa se acordă artiştilor sau cercetătorilor în ştiinţe umaniste, domeniile fiindvariate: muzică, film, arhitectură, literatură, management cultural, arte vizuale, teatru, dans, jurnalism.

Potrivit comunicatului ICR, dosarele şi proiectul vor fi completate în limba franceză (pentru toate domeniile) sau engleză (exclusiv pentru muzică şi arte vizuale, dacă aplicantul nu cunoaşte limba franceză), iar cetăţenii moldoveni vor susţine şi un interviu telefonic în limba română.

Selecţia proiectelor câştigătoare se face de un juriu format din experţi în domeniile mai sus enumerate. Criteriile de selecţie, precum şi componenţa juriului de la sesiunile trecute de selecţie în programul „Rezidenţe de creaţie” se găsesc pe site-ul ICR Paris, la secţiunea „Rezidenţe de creaţie”. Formularul de aplicaţie se poate descărca la adresa http://www.icr.ro/rezidentecreatie. Aplicaţia trebuie trimisă la adresa: institut@institut-roumain.org până pe data de 10 noiembrie 2011.