Prietenul lui Hardy debutează azi la Craiova

0
424

Americanul LeVar Seals Cortez, coleg cu baschetbalistul ucis la Giurgiu, a fost transferat în Bănie

Baschetbalistul american Chauncey Hardy nu a ajuns în vara aceasta în Bănie, destinul său fiind să sfârşească lângă Dunăre, unde a fost ucis de un grup de interlopi într-o discotecă. Hardy a fost aproape să semneze cu SCM Craiova, însă în cele din urmă a optat nefericit pentru echipa CSS Giurgiu. Craiova l-a înregimentat în cele din urmă pe colegul şi compatriotul lui Hardy, LeVar Seals Cortez. Acesta din urmă a fost artizanul victoriei Giurgiului în Bănie în urmă cu două săptămâni, marcând 22 de puncte şi a ales să semneze cu SCM Craiova după tragedia suferită de prietenul său. Fundaşul de 1,95 metri şi 84 kg s-a antrenat deja ieri alături de noii săi coechipieri, fiind prezentat apoi presei. „Am plecat de la Giurgiu după ceea ce s-a întâmplat, era prea dureros să rămân acolo, suferinţa a fost mare din cauza tragediei lui Chauncey. Nu am fost capabili sa mai deschidem uşa sălii după cele petrecute. Amintirea lui Chauncey mă va urmări tot timpul, dar pe de altă parte baschetul este meseria mea şi trebuie să mă gândesc la asta. Nu mi-am dorit să plec din România, m-am obişnuit aici, atât cu lumea, cât şi cu baschetul care se joacă în campionatul naţional. Nu mi-e teamă de ceea ce se spune despre Craiova, că ar fi un oraş periculos. Oricum, mai mult stau în casă şi vizionez filme sau stau pe facebook” spune prietenul lui Hardy, care evoluează de 7 ani în Liga Naţională la CS Otopeni, Mobitelco Cluj Napoca şi Atlassib Sibiu. „Primul contact cu Craiova a fost OK, sunt mulţumit că aici există McDonald’s şi KFC, la Giurgiu sufeream din această cauză. Prima mea impresie a fost să constat că oamenii de aici, din sud, vorbesc mult mai repede decât cei din Ardeal, mi-e mai greu să înţeleg ce spun, dar cred că mă voi obişnui” a spus Seals, care va evolua cu numărul 9 pentru SCM Craiova. Seals se declară fan al vedetei lui Los Angeles Lakers, Kobe Bryant, dar spune că, după retragerea acestuia, Kevin Garnett, centrul lui Boston Celtics, va fi numărul 1 în NBA. Seals şi-a exprimat părerea de rău că noul sezon din baschetul american a fost anulat şi speră ca sindicatul jucătorilor să cadă la o înţelegere cu proprietarii echipelor, cei care au de suferit fiind fanii din toată lumea care exclamă „I Love This Game!”

Prin aducerea lui Seals (Focă – în traducere) clubul din Bănie speră să aibă asigurată îndeplinirea obiectivului, respectiv salvarea de la retrogradare, următoarea ţintă fiind umplerea Sălii Sporturilor, care are 600 de locuri, în perspectiva trecerii la Sala Polivalentă, acolo unde spectacolul va trebui asigurat pentru aducerea a 4.000 de spectatori lângă echipă. Debutul lui Seals se va produce astăzi, de la ora 17, în sala din Valea Vlăicii, unde se va dispută derby-ul Olteniei: SCM Craiova – Energia Rovinari. SCM Craiova se află pe locul 7 după două etape, cu un succes şi o înfrângere, la fel ca oaspeţii de azi, clasaţi pe poziţia a zecea.