Regal al spectacolelor pentru copii, la Zilele Teatrului „Colibri”

0
602

Trei zile de sărbătoare pentru Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” şi tot atâtea spectacole care vor bucura publicul său. „Albă ca Zăpada”, după Fraţii Grimm (Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti), „Inimă de piatră”, după Wilhelm Hauff (Teatrul „Colibri” din Craiova) şi „Soldăţelul de plumb”, după H. Ch. Andersen (Teatrul pentru Copii Kragujevac din Serbia) sunt cuprinse în programul Zilelor Teatrului „Colibri”, primele două prilejuind revenirea în Cetatea Banilor a doi vechi prieteni ai păpuşarilor craioveni: regizorul Cristian Pepino şi scenografa Cristina Pepino. Evenimentul se desfăşoară între 14 şi 17 octombrie, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova.

INIMĂ DE PIATRĂ. Ce alegi între o inimă de piatră care îţi asigură nesfârşite bogăţii şi o inimă vulnerabilă, caldă, dar care nu te apără de suferinţă? Spectacolul Teatrului „Colibri” din Craiova invită privitorul, într-un cadru scenografic strălucitor, să ia parte la duelul inimilor într-o călătorie fantastică, muzicală, plină de umor şi învăţăminte.

Cu un ochi râde, cu celălalt plânge…

«Zilele Teatrului „Colibri” se desfăşoară pentru prima dată sub această formă. Noi am mai avut minifestivaluri de profil, dar acum am considerat că merităm o sărbătoare a noastră. Credem că impactul asupra publicului va fi pozitiv, astfel încât copiii să înţeleagă că pentru ei existăm şi că pentru ei aducem aici nişte spectacole deosebite. Iar ei să ne răspundă cu inima lor caldă, venind la cele trei spectacole de excepţie pe care le vom prezenta cu acest prilej. Ne-am fi dorit să organizăm un festival la care să invităm multe teatre, şi din străinătate, şi din ţară, dar atât am putut deocamdată…»,  spune Doina Berceanu, director al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”.

Aceasta a adăugat că se încearcă permanentizarea manifestării şi că speră ca anul viitor Zilele Teatrului „Colibri” să se desfăşoare pe scena proprie a instituţiei, deşi „nu sunt semne că vom avea prea curând o scenă a noastră”… După cum se ştie, în 2006 teatrul copiilor din Craiova a fost evacuat din sediul situat pe strada „Al. I. Cuza”, vizavi de Universitate. A fost găzduit o perioadă în clădirea SC „Proiect” SA, iar din 2008 îşi desfăşoară activitatea într-un imobil de pe strada „Împăratul Traian” nr. 28-30, însă fără a se mai putea bucura de o scenă numai a sa.

„Tripleta de aur a teatrului de păpuşi românesc” revine la Craiova

Zilele Teatrului „Colibri” se vor a fi un regal al spectacolelor pentru copii, alături de păpuşarii instituţiei organizatoare a evenimentului fiind invitaţi artişti de la Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti şi de la Teatrul de Păpuşi Kraguejevac din Serbia. Manifestarea readuce la Craiova „tripleta de aur a teatrului de păpuşi românesc” – cum îi numeşte Doina Berceanu pe regizorul Cristian Pepino, scenografa Cristina Pepino şi compozitorul Dan Bălan –, ale căror nume se regăsesc pe afişele a două reprezentaţii din cadrul acestei sărbători a poveştilor şi iubitorilor lor.

„Cristian şi Cristina Pepino sunt prietenii teatrului nostru de ani de zile, susţin că aici este o echipă de artişti de excepţie, au fost întotdeauna încântaţi să lucreze în acest colectiv şi poate îl preferă altora din ţară. S-au întors, credem, cu o mare bucurie de a se reîntâlni cu actori pe care îi cunosc de mult, cu păpuşari adevăraţi”, a adăugat Doina Berceanu.

Asist. univ. Alina Mangra, Departamentul de Arte al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova: «Pentru noi este o mare bucurie şi o onoare să îl avem în şcoala noastră pe domnul regizor şi profesor Cristian Pepino. Bucurie este şi pentru că avem absolvenţi ai aceste şcoli care joacă în spectacole ale Teatrului „Colibri”. Sperăm într-un viitor parteneriat cu această instituţie, având în vedere că deja avem unul şi cu Teatrul Naţional de aici, pe a cărui scenă joacă majoritatea absolvenţilor acestei şcoli. Ar fi foarte frumos şi interesant să implicăm şi instituţii de învăţământ şi împreună să realizăm proiecte. Studenţii noştri sunt deschişi la absolut tot ce înseamnă teatru şi profesionalism, ei sunt acum pe un drum al cunoaşterii personalităţii lor artistice».

Despre „Teatrul de păpuşi – prezent şi viitor”

Programul se deschide astăzi, 15 octombrie, ora 12.00, cu spectacolul Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti, prezentat pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini”. Este vorba de „Albă ca Zăpada”, după Fraţii Grimm, în regia şi adaptarea lui Cristian Pepino, scenografia Cristinei Pepino, pe muzica lui Dan Bălan, cu Georgiana Dinescu, Marin Fagu, Mariana Zaharia, Cristian Mitescu, Adrian Lefter şi Ioana Chelaru în distribuţie.

Tot astăzi, dar în Sala Studio a Departamentului de Arte al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova (lângă Facultatea de Agronomie) se desfăşoară, începând cu ora 10.00, Colocviul „Teatrul de păpuşi – prezent şi viitor”, având-o ca invitat şi, totodată, moderator pe Daria Dimiu, critic de teatru. «Este un prilej de a reafirma nevoia de teatru de păpuşi pentru comunitate, de a exprima din nou dorinţa ca acesta să rămână pentru copii factor de educaţie primordial. O vom face cu ajutorul unor oameni de teatru, scriitori, între care dramaturgul Gheorghe Truţă, actorul Emil Boroghină, Nicolae Marinescu şi alţii», a menţionat directorul Teatrului „Colibri”.

O poveste despre oameni bogaţi şi oameni săraci…

Mâine, 16 octombrie, ora 12.00, Aula „Buia” a Departamentului de Arte va găzdui avanpremiera spectacolului „Inimă de piatră”, după basmul „Inimă rece” de Wilhelm Hauff, al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Scenariul şi regia îi aparţin aceluiaşi Cristian Pepino, scenografia şi animaţiile vido sunt realizate de Cristina Pepino, muzica – de Dan Bălan, iar din distribuţie fac parte Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea şi Alis Ianoş.

Noului spectacol Doina Berceanu i-a făcut o succintă prezentare: «Este o producţie multimedia – aşa cum a fost şi „Pinocchio”, un mare succes al teatrului nostru –, cu actori la vedere, dar şi cu păpuşi deosebit de frumoase, cu proiecţie video şi cu o muzică specială. Credem că este o realizare foarte frumoasă. Povestea e binecunoscută şi totuşi e bine să o spunem de mai multe ori… Un băiat îşi vinde sufletul ca să devină bogat – iată o temă care nu se adresează numai copiilor, ci este una de meditaţie şi pentru cei mari, un prilej de decantare a valorilor, de punere în ecuaţie a celor spirituale vizavi de cele materiale».

„Soldăţelul de plumb” vine din Serbia să cucerească inimile copiilor

Zilele Teatrului „Colibri” vor fi încheiate cu „Soldăţelul de plumb”, după H. Ch. Andersen – reprezentaţie a artiştilor ai Teatrului pentru Copii Kragujevac din Serbia care va avea loc luni, 17 octombrie, ora 11.00, la Liricul craiovean. Spectacolul – care a fost invitat la nu puţine festivaluri din lume – poartă o semnătură regizorală prestigioasă – Todor Valov. Scenografia este realizată de Stefka Kyuvlieva, muzica este compusă de Elena Metodieva, iar din distribuţie fac parte Miloş Krstovic, Milica Recic Vulevic şi Nenad Vulevic.

Biletele pentru cele trei reprezentaţii din cadrul Zilelor Teatrului „Colibri” pot fi procurate de la sediile instituţiilor-gazdă, la preţul de 5 lei.

 

ALBĂ CA ZĂPADA. Spectacolul Teatrului „Ţăndărică” păstrează firul poveştii clasice, dar ingeniozitatea regizorului şi fantezia scenografică, folosirea tehnicii de black light, a păpuşilor de mari dimensiuni, compuse şi a actorilor la vedere dau un farmec aparte şi creează o atmosferă plină de ritm, în care binele învinge întotdeauna răul.

 

SOLDĂŢELUL DE PLUMB. Cine spune că jucăriile nu au viaţă, destin, sentimente? De câte ori, copii fiind, nu ne-am imaginat păpuşile însufleţite? Spectacolul Teatrului pentru Copii din Kragujevac, Serbia, recompune povestea lui H. Ch. Andersen cu multă inventivitate, emoţie şi momente de umor, păstrând însă farmecul clasic al poveştii.