Craiovean arestat după ce, băut şi fără permis, a provocat un accident

0
405

Un craiovean în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatului emis sâmbătă, 29 iulie a.c., pe numele său, de Judecătoria Craiova, pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul, băut şi fără să aibă permis, a provocat, vineri dimineaţă, un accident pe Calea Dunării din municipiu.

arestatConform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, vineri, 28 iulie a.c., la ora 09.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost dirijaţi de ofiţerul de serviciu pe strada Calea Dunării din municipiu, la un eveniment rutier. Ajunşi la locaţia indicată, poliţiştii l-au identificat pe Mişu Mustafa, de 44 de ani, din Craiova, iar din primele cercetări a rezultat că în timp ce acesta conducea un autoturism Opel, pe Calea Dunării din municipiu, a pierdut controlul direcţiei de deplsare şi a avariat o autoutilitară staţionată. Poliţiştii rutieri au stabilit şi faptul că bărbatul de 44 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentur care a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat de poliţişti împreună cu procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus reţinerea suspectului pe o perioada de 24 ore pentru comiterea infracţiunilor de ,,conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Sâmbătă, 29 iulie a.c., bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunerea de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care a respins cererea craioveanului de a fi plasat sub control judiciar: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mustafa Mişu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29 iulie 2017 până la data de 27 august 2017 inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpatul Mustafa Mişu, prin apărător ales, de luare a măsurii controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu de la data de 29.07.2017”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Poliţiştii l-au încarcerat pe bărbat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Dolj.