Ţărăniştii, preocupaţi de costurile facturilor la energia termică

0
341

Reprezentanţii la nivel local şi judeţean ai Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) au abordat, în cadrul unei conferinţe de presă, problema cheltuielilor foarte mari la încălzire, care se preconizează că se vor înregistra în această iarnă. Ţărăniştii au afirmat că, din cauza posibilităţilor financiare reduse, craiovenii vor fi nevoiţi să stea în frig în plină iarnă. Ei spun că banii destinaţi organizării Zilelor Municipiului Craiova ar putea fi folosiţi pentru a-i ajuta pe “cei oropsiţi, să treacă de această iarnă”.

Gheorghe Duduială

“Mulţi se întreabă dacă Primăria, după împrumuturile pe care le-a făcut pe bandă rulantă, mai are posibilităţi financiare pentru a-i susţine pe cei cu venituri mici, aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita facturile de încălzire. În cazul în care Primăria nu mai poate subvenţiona preţul gigacaloriei, ne vom întoarce la vremurile nu demult apuse, când tremuram de frig în case. Vom tremura pentru că mulţi dintre noi vom fi obligaţi de necesităţi financiare să reducem din proprie iniţiativă consumul de căldură. N-ar fi exclus ca în plină iarna să vedem apartamente cu geamuri îngheţate, deoarece, din dorinţa de a economisi căldura, unii cetăţeni vor fi obligaţi să-şi încălzească o singură cameră, sau să se întoarcă la vechile obiceiuri de a-şi încălzi apartamentele cu aragazul – acolo unde consumul de gaz nu este contorizat pe fiecare apartament. Deoarece Primăria nu transmite niciun mesaj cetăţenilor, îi solicităm primarului Antonie Solomon să-şi precizeze urgent poziţia în legătură cu cheltuielile de încălzire din această iarnă. Ori cât de plăcute ar fi serbările Craiovei, credem că banii cheltuieli pentru organizarea lor ar putea fi folosiţi pentru a-i ajuta pe cei oropsiţi să treacă această iarnă. După aceea, vom avea timp să organizăm şi serbările oraşului”, a spus preşedintele PNŢCD Craiova, Gheorghe Duduială.

“Vinovaţi suntem şi noi, pentru că nu ştim să ne cerem drepturile”

În ceea ce priveşte decizia reprezentanţilor Primăriei municipiului Craiova de a contoriza consumul de apă la fiecare locuinţă în parte, ţărăniştii o apreciază ca fiind una lăudabilă, dar cu “rezultate îndoielnice”. «Dacă personalul tehnic al Primăriei sau al Companiei de Apă „Oltenia”, cu responsabilităţi în domeniu, ar fi avut curiozitatea să verifice lucrările, ar fi constatat că multe cămine sunt inundate cu apă, că aparatele de măsură funcţionează aiurea, înregistrând consumuri nereale, în majoritatea cazurilor. Dacă soliciţi verificarea contoarelor, ţi se spune că verificarea metrologică a contoarelor se face pe cheltuiala proprietarului locuinţei. Un răspuns halucinant, dacă ne gândim ca proprietarilor locuinţelor le-au fost impuse nişte contoare pe care nu ei le-au procurat şi nu ei le-au făcut verificarea metrologica iniţială. După ştiinţa noastră, aceste contoare sunt în proprietatea Companiei de Apă „Oltenia”; atunci când se constată consumuri aberante de apă, de ordinul sutelor de metri cubi pe lună, normal ar fi că proprietarul contoarelor să-şi facă probleme şi să dispună verificarea acestora din proprie iniţiativă. Dar proprietarul contoarelor nu doreşte să facă acest lucru, deoarece consumurile aberante de apă îi ajută să obţină venituri pentru a asigura salarii cât mai mari personalului de conducere. Pe de altă parte, vinovaţi suntem şi noi, cetăţenii urbei, care din teamă sau lipsă de informare, nu ştim să ne cerem drepturile», a mai afirmat Gheorghe Duduială.