Strada „A.I.Cuza”, reabilitată doar cu aviz de la Monumente

0
527

Primăria Craiova are nevoie de aviz de la comisia de monumente pentru reabilitarea străzii „A.I.Cuza”. Autorităţile susţin că reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii au solicitat obţinerea acestui aviz întrucât, pe traseul acesteia, se află mai multe obiective monumente istorice, fiind vorba de cele două statui impunătoare care decorează zona centrală a Băniei – statuia domnitorului A.I.Cuza şi cea a regelui Carol I. Cealaltă stradă care va intra în reparaţii este strada „Potelu”, pe tronsonul care leagă oraşul de intrarea dinspre Calafat. 

strada ai cuzaStrada „A.I. Cuza”, pe care se tranzitează centrul oraşului, nu a fost reabilitată de foarte mulţi ani. Singurele intervenţii care s-au mai făcut de-a lungul timpului au fost peticirile de rigoare şi trasarea trecerilor de pietoni, nişte lucrări minore care nu au schimbat foarte mult aspectul. Autorităţile spun acum că asfaltul crăpat al străzii şi bordurile care au început să se macine contrastează puternic cu infrastructura din Centrul Vechi, refăcută, după cum se ştie, în totalitate cu fonduri europene. Pornind de aici, municipalitatea a luat hotărârea să refacă această stradă, aproape pe toată lungimea sa, mai exact pe tronsonul de la Colegiul Naţional „Carol I” şi până la Judecătorie. Rămând, prin urmare, doar o mică bucată – de la Judecătorie şi până la Mc Donalds – pe care nu se va mai interveni.

Se lucrează la documentaţia pentru licitaţie

strada ai cuza 2Anunţul a fost făcut de câteva săptămâni, iar acum reprezentanţii Primăriei Craiova spun că se lucrează deja la proiectare şi la caietul de sarcini pe baza căruia lucrarea va fi scoasă la licitaţie. „Se lucrează la proiect, fiind o lucrare mai amplă. Sperăm ca cel târziu în prima decadă a lunii august, undeva până în 10 august, să înceapă lucrările de reabilitare, pe care trebuie să le terminăm în această vară, când traficul nu este aşa de mare, fiind perioada concediilor şi a vacanţei şcolare”, a precizat primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Ba chiar, la una dintre conferinţele săptămânale, edilul-şef i-a antrenat pe craioveni să îşi dea cu părerea despre cum cred ei că s-ar putea desfăşura lucrările astfel încât să nu se blocheze foarte mult circulaţia, existând două posibilităţi: fie se închide parţial, pe sensuri de mers, fie integral, caz în care s-ar promite o calitate mai bună a lucrării.

Autorităţile speră să nu întâmpine probleme cu avizul

strada ai cuza 1Dar se pare că nu devierea traficului ar fi marea problemă. Cel mai dicil pas de făcut este în această perioadă când trebuie să se obţină avizul de la comisia de monumente a Direcţiei pentru Cultură. Autorităţile au explicat că acest aviz este obligatoriu deoarece, pe traseu, se află câteva monumente istorice, printre care cele două statui impozante, cea a domnitorului A.I. Cuza, dar şi a lui Carol I, care străjuieşte faţada colegiului cu acelaşi nume. „Din discuţiile purtate cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, a reieşit că lucrarea să fie executată cu autorizaţie de la monumente. Chiar dacă este vorba de carosabil, se află în zona unor monumente istorice şi ne trebuie aviz. Sperăm să nu întâmpinăm greutăţi la monumentele istorice”, a declarat Mihail Genoiu.

Strada „Potelu”, pregătită ca variantă ocolitoare

poteluTot în regim de urgenţă faţă de celelalte lucrări de asfaltare planificate, va fi realizată şi strada „Potelu”. Lucrările vor fi pornite în cel mai scurt timp şi aici, dar nu pe toată lungimea, ci doar pe tronsonul dintre Bulevardul „Romanescu” şi strada „Bucura”, porţiune foarte circulată deoarece asigură legătura cu oraşul. „Este un tronson foarte rău şi deteriorat, de fapt niciodată nu a fost într-o stare prea bună. Când o vom reabilita, ea ne va scuti de un mare disconfort. Pe acolo, pot să treacă foarte multe maşini de tonaj greu care vin îndeosebi dinspre zona Calafat şi intră în oraş, blocându-se în pasajul subteran. În ideea aceasta, strada Potelu poate să fie o variantă”, a explicat Mihail Genoiu care este starea de urgenţă care impune această lucrare. Autorităţile spun că lucrarea se poate face fără probleme deoarece Compania de Apă Oltenia a finalizat şi ea lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizarea în zona respectivă.

Artera va fi semnalizată pentru evitarea pasajului subteran

Și această lucrare ar trebui să fie terminată tot în această jumătate a anului, urmărindu-se darea în folosinţă cât mai repede. Reprezentanţii Primăriei Craiova au precizat că, după ce vor fi finalizate lucrările de execuţie, tronsonul va fi sistematizat în aşa fel încât să îi poată ghida pe şoferii care tranzitează oraşul cu maşini de mare tonaj. „Vor fi amplasate indicatoare care vor dirija maşinile de mare tonaj de pe strada Potelu spre Centura de Sud şi, de acolo pe strada Caracal, pe strada Decebal, pe Centura de Nord, ori în sensul spre Bucureşti, ori în sensul spre Timişoara, evitând intrarea lor în oraş”, a menţionat primarul Craiovei. De cele mai multe ori, şoferii ajung cu maşinile grele până în centrul oraşului şi trebuie să străbată pasajul subteran , dar rămân blocate acolo deoarece nu se asigură în ceea ce priveşte reginul de înălţime. Autorităţile speră, aşadar, că prin crearea unor condiţii de trafic bune şi o semnalizare foarte bună, strada „Potelu” rezolva această problemă.