A fost avansată o dată oficială! Când va fi terminată Autostrada Sibiu-Piteşti, potrivit documentaţiei trimisă spre SEAP

0
571

autostradaDocumentaţia pentru licitarea secţiunilor 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti a fost trimisă către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Termenele prescrise arată că tronsoanele respective vor fi finalizate în anul 2022.

Contractele pentru cele două secţiuni transmise spre SEAP au o valoare totală de aproximativ 560 de milioane de euro fără TVA. „Pentru Secţiunea 1, cu o valoare de aproximativ 165 de milioane de euro fără TVA, proiectarea va dura 12 luni, iar execuţia lucrărilor – 36 de luni. Pentru Secţiunea 5, valoarea este de aproximativ 395 de milioane de euro fără TVA, durata proiectării fiind de 12 luni, iar perioada de execuţie – 48 de luni”, precizează CNAIR. Asta înseamnă că în 2018 va fi gata proiectarea, iar peste alţi 3-4 ani (36, respectiv 48 de luni), adică în 2021, respectiv 2022 va fi gata şi execuţia. Termenul-limită de depunere a ofertelor pentru ambele secţiuni este de aproximativ trei luni.

Potrivit CNAIR, lotul 1 aferent Secţiunii 1 va fi cuprins între km 0+000 şi km 13+170, iar traseul autostrăzii va începe în zona localităţii Şelimbăr, la intersecţia cu centura Sibiu. Aliniamentul va continua la vest de DN7, în paralel cu acesta, fiind amplasat într-o zonă colinară până la km 6, în zona localităţii Veştem. În continuare, traseul autostrăzii va traversa la vest de Tălmaciu, drumul judeţean DJ 105G, Avrig-Mârşa-Tălmaciu-Sadu, până în zona Boiţa, unde este prevăzut un nod rutier ce asigură conectivitatea temporară a autostrăzii Sibiu-Piteşti cu DN7.

Secţiunea 5, va fi cuprinsă între km 92+600 şi km 122+950, traseul autostrăzii va începe în zona localităţii Curtea de Argeş şi va continua paralel cu râul Argeş până la actuala centură a Municipiului Piteşti. Traseul acestei secţiuni este amplasat în judeţul Argeş şi are o lungime de 30,35 km.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează România de la vest la est.