UE şi Canada au convenit data de la care va intra în vigoare Acordul de liber schimb

0
189

cetaAcordul Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA) a reprezentat pentru liderii celor două părţi, UE şi Canada, un punct de referinţă pentru pieţele deschise, care se confruntă cu un val protecţionist tot mai puternic. Cu toate acestea, reprezentanţii UE şi ai Canadei au avut câteva neînţelegeri încă de la începutul negocierilor legate de anumite produse. “Întâlnirea de la Hamburg cu ocazia Summitului G20 reconfirmă angajamentul comun faţă de sistemul normativ al comerţului internaţional. Am stabilit data de 21 septembrie pentru a începe aplicarea provizorie a tratatului. Toate măsurile necesare implementării vor fi luate până la acea dată”, se arată într-un comunicat comun semnat de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi de Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei. “Tratatul înseamnă deschiderea unora faţă de ceilalţi şi colaborarea apropiată între cei care împărtăşesc aceleaşi valori şi valorifică globalizarea”, se mai arată în comunicat. Tratatul va intra definitiv în aplicare odată ce toate statele membre ale UE vor ratifica tratatul în Parlamentele naţionale.