Eco Sud îşi încordează din nou muşchii. Ce face Primăria Craiova

0
439

Telenovela Eco Sud dispune încă de rezerve pentru noi şi noi episoade. Când s-ar fi părut că, în sfârşit, s-a ajuns la o înţelegere cu administratorul depozitului de la Mofleni pe marginea preţului pe tona de gunoi depozitat, autorităţile locale au intervenit şi au retras proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi, înainte ca aleşii locali să mai apuce să-l dezbată măcar. Motivaţia: din nou, SC Eco Sud nu este de acord cu preţul şi a mai găsit argumente cu care vrea să renegocieze. Răspunsul municipalităţii: noi nu ne grăbim!

eco sud 1Relaţia contractuală tumultoasă dintre municipalitate şi Eco Sud, care a existat până acum, se continuă pe mai departe. După mulţi ani de negocieri, un proces în instanţă şi mii de file pline cu argumente şi dări de seamă, prezenţa unui proiect de hotărâre pe ordinea de zi a CLM Craiova, de ieri, ar fi părut că este un prim pas în rezolvarea acestei probleme şi toată lumea este cât de cât mulţumită. Numai că nu a fost deloc aşa. Proiectul respectiv nu a mai apucat să intre la dezbateri, reprezentanţii Executivului anunţându-i pe consilieri că îşi retrage iniţiativa de la vot.

De ce a fost retras proiectul

Autorităţile au motivat aleşilor locali că, de miercuri şi până joi, ziua votului, a intervenit ceva. Reprezentaţii Eco Sud s-au răzgândit şi au scris, din nou, Primăriei solicitându-i să amâne luarea unei decizii în consiliu deoarece nu mai sunt de acord cu anumite aspecte. „Prin Adresa nr. 1.453, SC Eco Sud a solicitat amânarea adoptării unei hotărâri cu privire la aspectele menţionate la puncte 5-10 din proiect, astfel încât societatea să-şi poată exprima, în acest interval de timp, argumentele în faţa comisiilor de specialitate ale Primăriei Craiova şi să evite adoptarea unei hotărâri nelegale. De asemenea, s-a solicitat de către SC Eco Sud aprobarea punctelor 1, 4 şi 11, cuprinse în proiectul de hotărâre privind admiterea parţială a cererii de majorare a tarifului de depozitare în depozitul ecologic Mofleni. Având în vedere că între punctele 1, 4, 11 şi cele pentru care se propune amânarea adoptării unei hotărâri de consiliu local există o interdependenţă, în sensul că punctele amânate vor influenţa sau nu, în funcţie de rezultatul analizei ce se va efectua, am apreciat că este necesară retragerea acestui punct de pe ordinea de zi”, a comunicat Consiliului Nelu Pîrvu, directorul Direcţiei Juridice a Primăriei Craiova.

Nu e nevoie de invitaţii speciale

ecosud 2Consilierul municipal PSD Bianca Predescu a lăsat să se înţeleagă faptul că SC Eco Sud ar fi putut să vină şi anterior la şedinţele comisiilor de specialitate pentru a-şi susţine interesele, unde se ştie că nu este nevoie de invitaţie pentru a putea participa. Ori reprezentanţii Eco Sud nu au făcut acest lucru, de unde se poate trage concluzia că nu societatea nu este aşa de interesată pe cât ar trebui în rezolvarea acestei probleme. Alesul local Bianca Predescu a solicitat, prin urmare, Executivului Primăriei ca, în măsura în care i se face vreo adresă scrisă cu privire la soluţia de astăzi, să se facă şi menţiunea că prezenţa la comisiile de specialitate ale Primăriei se face voluntar. „Dacă nu au putut să vină, nu era un motiv pentru a solicita retragerea. Participarea la dezbaterile comisiilor de specialitate, ca şi participarea la dezbaterile plenului CLM se face în urma votului, dar prezenţa nu se face pe bază de invitaţie. Dacă aveau un interes, veneau”, a tras concluzia prof. univ. dr. Bianca Predescu.

Acuzată de pasivitate, municipalitatea mizează pe responsabilitate

Mihail Genoiu, primarul Craiovei, a spus că interesul în ceea ce priveşte majorarea tarifului a gunoiului depozitat este, în primul rând, al societăţii Eco Sud, care trebuie să îşi asume şi timpul ce curge în defavoarea sa, dar că Primăria Craiova a acceptat solicitarea din motive de corectitudine. „Ei (n.r. – Eco Sud) sunt cei care au solicitat şi care au acuzat de pasivitatea Primăria, a existat şi un proces în acest sens vizavi de înaintea de către CLM Craiova a unei propuneri de majorare de preţ. Solicitarea firmei Eco Sud de a retrage de pe ordinea de zi şi de a veni, sub o formă sau alta, cu argumente suplimentare nu ne afectează pe noi cu nimic, ba, dimpotrivă este un timp pierdut în defavoarea lor. Dar este o solicitare, dânşii vor să mai vină cu argumente în comisii, nu avem nimic împotrivă. Practic, noi nu avem nici o grabă în acest sens decât să avem mare grijă ca ceea ce facem să facem cu mare atenţie şi responsabilitate”, a transmis consilierilor Mihail Genoiu.

Poziţia Primăriei Craiova: Preţul este bine fundamentat

Legat strict de majorarea de tarif, primarul Mihail Genoiu a ţinut să precizeze că preţul de 19,51 de euro pe tonă, fără TVA, este bine fundamentat, fiind stabilit în urma mai multor analize şi calcule. „Este pentru prima dată în istoria acestui contract când solicitarea de majorare de preţ este transmisă către CLM pe baza unei fundamentări. Pe mine nu mă interesează tot ce s-a întâmplat în istorie, cum s-au votat tarifele în anii anteriori, dar ce pot să vă spun e că, de data aceasta, tariful are o fundamentare clară. Adică cei care aţi lucrat în producţie şi aveţi studii economice, ştiţi clar cum arată o calculaţie de preţ. Deci, tarifarea aceasta este justificată pe capitole de cheltuieli, cu absolut tot ce este necesar. Din acest moment, faţă de tariful pe care noi îl vom aproba, se pot raporta toate creşterile, majorările sau diminuările de tarif în continuare, pentru că se pot compara elemente de preţ: creşte salariul minim, compari salariul din calculaţia de preţ cu cheltuielile de salarizare; creşte TVA-ul, compari cu TVA-ul; cresc cheltuielile cu energia electrică, la fel. Se compară pe capitole. La ora acesta este definitivată o fundamentare a preţului de către departamentul Economic şi am considerat necesară introducerea ei în CLM spre avizare, sub o formă sau alta, nemaiexistând o acuzaţie de pasivitate”.

Poziţia Eco Sud: Tariful acoperă doar 20% din cheltuieli

Prezentă la şedinţă, Roxana Manea, director executiv Eco Sud, a explicat, după încheierea plenului, că societatea nu a făcut nici o cerere către Primăria Craiova pentru retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre, cu care era de acord, dar pe anumite capitole. În opinia celor de la Eco Sud, problema o constituie, totuşi, chiar tariful de depozitare, de 19,51 de euro pe tonă, propus de municipalitate, pe care îi consideră prea mic şi pe marginea căruia se doreşte o nouă negociere. „Preţul de 19 euro pe tonă reprezintă 20% din ceea ce noi am solicitat şi nu acoperă toate cheltuielile. Propunerea noastră a fost de 26 de euro, plus TVA. Sperăm că vom relua discuţiile cu primăria şi vom ajunge la o concluzie, pentru că sunt argumente în plus faţă de ceea ce a fost prezentat în raport. Am luat la cunoştinţă ieri, sunt contra-argumente pe care dorim să le prezentăm mai departe”, a precizat directorul Eco Sud.

Trebuie specificat faptul că, prin proiectul de hotărâre de ieri, cererea de majorare a tarifului de depozitare a deşeurilor a Eco Sud se admitea parţial. Concret, municipalitatea a fost de acord că trebuie să existe o majorare a tarifului, de până la 19,51 euro pe tonă, adică cu doi euro, dar nu a fost de acord şi cu celelalte solicitări care au venit din partea administratorul şi pe care reprezentaţii municipalităţii au găsit de cuviinţă că trebuie să fie evidenţiate în cuprinsul proiectului de hotărâre, dar propuse pentru a fi respinse.