Craiova, scenă internaţională, timp de cinci zile, pentru artele spectacolului

0
635

conferinta (2)Două importante evenimente încheie stagiunea artistică 2016-2017 la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Unul este European Theatre Lab / OPEN LAB#3 (27-29 iunie) – a treia întâlnire de lucru din cadrul unui proiect ce are scopul de a introduce noile tehnologii media în arta spectacolului şi în care sunt implicaţi oameni de ştiinţă din Olanda, Franţa, Belgia, Germania, Croaţia şi Norvegia.

Celălalt, Festivalul Internaţional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents” (28 iunie – 1 iulie), are caracter competiţional, 9 producţii din România, Serbia şi Bulgaria disputându-şi Marele Premiu: montarea unui spectacol pe scena craioveană. Tinerii regizori şi actori care intră în competiţie, dar şi cei care vin să asiste la festival, au ocazia să participe la workshop-uri şi întâlniri cu personalităţi marcante din lumea teatrului, unul dintre invitaţi fiind reputatul regizor britanic Declan Donnellan.

Managerul de proiect şi directorul festivalului, alături de care s-au aflat invitaţi din străinătate, au prezentat, ieri, la Craiova, într-o conferinţă de presă, detaliile celor două evenimente, care, potrivit organizatorilor, sunt o provocare pentru Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, având în vedere amploarea lor şi colaborarea internaţională pe care o implică.

 macheta OpneLab.cdr

Nouă producţii intră în competiţie la Festivalul „Theater Networking Talents”

Tineri din ţară şi din străinătate care au ales să facă o carieră din regie participă, zilele acestea, la prima ediţie a Festivalului Internaţional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents” organizată la Craiova.

Câştigătorul Marelui Premiu va monta un spectacol la TNC

Adresat absolvenţilor în anul universitar 2017 şi studenţilor regizori din ultimul an de studiu (anul III – Licenţă, anul II – Master) ai facultăţilor de teatru, festivalul se va desfăşura sub formă de competiţie, dorindu-se o rampă de lansare pentru tineri. Alături de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, organizatori sunt Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova, UNITER, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) şi Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova. Finanţarea vine de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.), sprijin în acest sens fiind solicitat şi Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Judeţean Dolj.

„Acest festival este ideea managerului Teatrului Naţional din Craiova, Alexandru Boureanu, care, sub auspiciile unui proiect derulat cu succes în instituţie, Concursul pentru tineri regizori şi scenografi români, s-a gândit că ar fi de bun augur să iniţiem un festival care să fie dedicat tinerilor regizori. Este un festival cu caracter competiţional: Marele Premiu constă în oportunitatea oferită regizorului câştigător de a monta o piesă pe scena Naţionalului craiovean. Scopul principal este descoperirea unor tineri care pot aborda noi forme de expresie regizorală. Le urăm succes tuturor!”, a precizat Hariclea Nicolau, directorul Festivalului „Theater Networking Talents”.

Şcoala de teatru craioveană va performa în afara concursului

Teatrul National Craiova (9)Nouă spectacole intră în competiţie la această primă ediţie: din Serbia (Academia de Arte din Novi Sad şi Universitatea de Arte din Belgrad), Bulgaria (Academia Naţională de Teatru şi Film din Sofia), România (U.N.A.T.C. Bucureşti; Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare; Universitatea de Artă Teatrală Tg. Mureş în cadrul 9G la Teatrul Naţional Bucureşti; Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi în colaborare cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi). Invitaţii au fost lansate şi facultăţilor de teatru din Republica Moldova şi Ungaria, însă acestea nu şi-au anunţat participarea.

Din juriul festivalului fac parte Serge Rangoni – director Teatrul din Liege (preşedinte), regizorii Erwin Simsensohn şi Dragoş Alexandru Muşoiu, scenograful Lia Dogaru, teatrologul Corina Constantinescu şi criticul de teatru Alina Epîngeac. Pe lângă Marele Premiu pentru regie, vor mai fi acordate Premiul I – regie, Premiul I – scenografie, premii pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă, Premiul Juriului. Festivitatea de premiere este anunţată pentru ziua de sâmbătă, 1 iulie, ora 22.00.

Şcoala de teatru craioveană va fi prezentă şi ea în festival, însă în afara concursului. Vineri, 30 iunie, ora 17.00, în Aula „Buia” a Departamentului de Arte al Universităţii din Craiova va fi prezentat spectacolul „Avioane de hârtie” (regia: Laurenţiu Tudor). Mai mult, festivalul a fost precedat aseară şi se va încheia sâmbătă cu două reprezentaţii montate la Naţionalul craiovean de tânărul regizor Bobi Pricop – „Profu’ de religie”, respectiv „Iluzii”.

***

 Reputatul regizor britanic Declan Donnellan este invitat de onoare al primei ediţii a Festivalului  Internaţional al Tinerilor Regizori „Theater Networking Talents”. Acesta va susţine mâine, 29 iunie, şi vineri, 30 iunie, între orele 11.00 şi 14.00, în foaierul Teatrului Naţional Craiova, workshopuri cu tinerii regizori invitaţi în festival, pornind de la spectacolele sale „Măsură pentru măsură”, „Poveste de iarnă”, „Ubu Roy”. Prezent în mai multe rânduri la Craiova, unde a şi fost laureat în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, ediţia 2008, Declan Donnellan este unul dintre marii prieteni ai teatrului craiovean. Astfel, antologicul său spectacol „Cum vă place” a fost jucat în deschiderea primei ediţii a Festivalului Shakespeare (1994), în interpretarea faimoasei sale trupe CHEEK BY JOWL.

Provocarea noilor tehnologii folosite în teatru

La Craiova s-a deschis, ieri, OPEN LAB#3 – o întâlnire din cadrul proiectului „Dub it: One voice, many languages” desfăşurat în parteneriat cu Théâtre de Liege. Având ca temă „Innovation in captioning for performing arts” / „Metode inovative în supratitraj pentru artele performative”, acest OpenLab este cea de-a treia întâlnire de lucru a proiectului „Drama goes Digital”, primele fiind la Nancy („Stage your city”) şi la Linz („Make distance non-existant”).

Un spectacol experimental – „Idiomatic”, în mai 2018

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” participă la „Drama goes Digital” –  proiect iniţiat de European Theatre Convention (ETC), co-finanţat prin programul Comisiei Europene „Europa Creativă” şi derulat pe parcursul a doi ani – alături de alte teatre şi oameni de ştiinţă din Olanda, Franţa, Belgia, Germania, Croaţia şi Norvegia, cu scopul de a introduce noile tehnologii media în arta spectacolului. Pe parcursul celor trei zile, la Craiova au loc mai multe conferinţe, prezentări şi vizite de lucru, cu privire la Realitate Virtuală, noile tehnologii folosite în teatru, supratitrări pentru spectacole realizate prin tehnologii digitale avansate. O prezentare generală a proiectului „Drama goes Digital” a fost făcută ieri, la Craiova, de Maren Dey, reprezentant ETC.

Venit de la Théâtre de Liege, Jonathan Thonon a explicat că „scopul cercetării întreprinse este de a dezvolta un nou sistem de supratitrare şi subtitrare pentru artele performative şi mai multe indicaţii pentru subtitrarea în teatru. Scopul este, aşadar, de a reinventa supratitrarea şi a deschide teatrul publicului şi, de asemenea, de a dezvolta noi căi de a crea”. Rezultatul cercetării se va concretiza şi într-un spectacol experimental: intitulat „Idiomatic”, acesta va fi realizat de Miguel Decleire, actor şi producător în cadrul companiei Transquinquennal, din Belgia, şi avea premiera la Craiova, la jumătatea lunii mai a anului viitor, urmând ca în iunie 2018 să fie prezentat la Oslo, în Norvegia.

Cei interesaţi de noile tehnologii pot vizita hub-ul de cercetare INCESA

Manager pentru România al proiectului „Dub it: One voice, many languages”, actorul craiovean George Albert Costea spune că „proiectul este o provocare pentru Teatrul Naţional din Craiova, având în vedere amploarea lui şi colaborarea internaţională pe care o implică. „La întâlnirile din cadrul OPEN LAB#3 accesul este liber. Aşadar, sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de noile tehnologii în teatru şi nu numai, inovaţie şi realitate virtuală”, a precizat acesta.

Astăzi de dimineaţă are loc o vizită la unul dintre partenerii din proiect – hub-ul de cercetare INCESA. O echipă de ingineri de aici şi una de belgieni, de la MULTITEL, lucrează în prezent la un soft care va permite supratitrarea spectacolelor folosind metode inovative. Specialişti din domeniul IT, robotică şi mecatronică vor prezenta, cu prilejul întâlnirii de azi, laboratoarele, tehnici de lucru, procese şi simulatoare pentru noile tehnologii. Un microbuz va pleca din parcarea TNC (Calea Bucureşti), la ora 9.00, cei interesaţi putând să rezerve un loc la numărul de telefon 0766.649.979 sau prin e-mail, la pr@tncms.ro.

Mâine, 29 iunie, ora 10.00, în Sala „Ia te uită!” a teatrului, va avea loc o întâlnire cu patru cercetători de la CINETic Bucureşti (directorul Alexandru Berceanu – regizor independent, Grigore Burloiu, Ştefan Damian şi Marius Hodea), care, după cum a precizat George Albert Costea, „vor prezenta studiile lor legate de noile tehnologii media, iar la final ne vor oferi posibilitatea să ne jucăm şi să desenăm în spaţiu cu ochelari de Realitate Virtuală (OCULUS Rift VR)”.