Craiova se îmbracă în ie!

0
478

Veselă şi frumoasă, aşa va arăta Craiova astăzi, când aproape toată lumea va purta cu mândrie ia preferată, pe care, cu siguranţă, fiecare o păstrează printre cele mai dragi lucruşoare ale sale. Fie că sunteţi la serviciu, pe străzi, în magazine sau chiar la piaţă, oriunde vă duc paşii, oferiţi-vă prilejul de a sărbători portul popular, răspunzând astfel unei iniţiative extraordinare a Ansamblului „Maria Tănase” de a promova, alături de toţi craiovenii, albul pânzelor cusute cu flori de câmp sau şiraguri colorate, într-un cuvânt ia oltenească.

maria tanaseAflat la cea de-a treia ediţie, evenimentul „Craiova se îmbracă în ie” îi provoacă pe craioveni, în special pe doamne şi domnişoare, să arate lumii întregi cât de frumos este portul popular oltenesc, purtând fiecare cel mai preţios obiect de vestimentaţie pe care îl au în garderobă: ia veselă şi colorată. ”Ne dorim foarte tare să fie cât mai mulţi participanţi, cât mai mulţi olteni îmbrăcaţi în ie, care să participe la acest eveniment. Ne dorim să redevenim buni români şi buni olteni, să arătăm ţării şi lumii cât de frumoasă este Oltenia prin costum popular, prin cântec şi tradiţie, prin joc”, a lansat invitaţia Niculina Stoican, directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, organizatorul principal al evenimentului, alături de Primăria Craiova.

Oltence frumoase, îmbrăcate în ii

După ce primele două ediţii au fost încununate de succes, organizatorii se aşteptă ca anul acesta să fie un succes şi mai mare, mai ales că alături de craioveni vor fi foarte multe ansambluri folclorice de amatori. ”Ne vom aduna cu toţii în Piaţa Mihai Viteazul, pe platoul dintre «Filarmonică» şi «Mercur». De acolo, la ora 18.30, va porni parada pe traseul fântâna de la Doljana – Palatul Telefoanelor – Lipscani – Centrul Vechi”, a dezvăluit Mihaela Smarandache, PR-ul evenimentului, „desfăşurare de forţe” la care vor fi implicaţi toţi craiovenii purtători de ie. După paradă, vor urma cele două concursuri, ca şi în anii trecuţi: «Cea mai autentică ie» şi «Cea mai fotogenică apariţie în ie». Concursurile vor fi premiate de către Florin Burăscu, care va oferi o costumaţie, şi de către Florin Florescu, care va oferi o şedinţă foto. După ce se vor termina concursurile, toţi participanţii vor fi invitaţi să se prindă într-o horă mare, iar de la ora 20.00, în Centrul Vechi, va începe spectacolul la care vor fi prezenţi aproape toţi artiştii Ansamblului ”Maria Tănase”: Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Șişu, Manuela Motocu, Liviu Dică, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer, alături de Orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase”.

„Craiova se îmbracă în ie” se bucură şi de participarea a 13 ansambluri folclorice din tot judeţul. ”Menirea noastră ca şi profesionişti este de a culege, conserva şi promova tot ceea ce înseamnă cultură tradiţională, în primul rând jocul tradiţional autentic şi portul popular”, a mărturisit Marga Ciurtu, dansator al Ansamblului ”Maria Tănase” şi instructor.

Ia nu este un simplu obiect de vestimentaţie!

maria tanase (1)Într-o frumoasă pledoarie pentru ia oltenească şi, în general, pentru costumul popular românesc, Niculina Stoican a atras atenţia că ia nu este un simplu obiect de vestimentaţie, care are marea calitate de a înfrumuseţa pe oricine o poartă. Fiind legată de istorie şi de spiritualitatea populară, are şi o valoare aparte, motiv pentru care trebuie purtată, în primul rând, corect: ”Este foarte important să o promovăm corect, ca imagine şi ca structură. Trebuie să avem mare grijă la motivele pe care le folosim atunci când vrem să mergem undeva şi să dăm comandă de o ie. Este de preferat să găsim o ie care este tradiţională şi care respectă motivele florale, geometrice şi culori pentru zonele din care provenim, şi să o comandăm, decât să cumpărăm una din magazinele în care se promovează acum. Ia românească este deja un trend şi este foarte important să avem grijă de aceste lucruri şi să nu amestecăm influenţele celorlalte popoare asupra motivelor pe care noi trebuie să le respectăm”, a mărturisit directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Niculina Stoican: ”Este o mândrie să fii oltean!”

Toate costumele româneşti sunt foarte frumoase, a mai spus îndrăgita interpretă de muzică populară, fiecare zonă având specificul său: „De exemplu, ardelenii au obligatoriu prezent, în costumul popular, tricolorul. Se justifică modul în care au trăit în timpuri, când trebuiau să arate şi să dovedească că ei sunt români şi că acolo, pe teritoriul acela, sunt stăpâni. În costumul oltenesc, pentru că noi am fost un picuţ privilegiaţi de soartă şi nu prea ne-au călcat prea mult asupritorii, există motive în funcţie de zonă. În zonele de câmpie, costumele sunt foarte colorate, cu maci, cu flori de câmp, cu foarte mult verde, foarte vesele. Mehedinţiul de munte, de unde vin eu, o să găsiţi costume cu o coloristică pastelată. Este firesc, acolo nu vezi foarte multe flori, acolo totul este fâneaţă, verdele pădurii, ruginiul de toamnă… nimic nu este întâmplător în tot ceea ce înseamnă calendar popular oltenesc şi tradiţie populară. Totul se leagă, fiecare costum este frumos în felul lui şi reprezintă zona într-un mod elegant şi măreţ”.

Cu veselia, dar şi semeţia care o caracterizează, Niculina Stoican i-a invitat apoi pe toţi oltenii să fie mândri de locurile din care provin şi să arate acest lucru purtând ia oltenească şi vorbind perfectul simplu, o marcă a graiului oltenesc „curat şi pur”.