Craioveni la puşcărie pentru trafic de droguri

0
448

Cei doi craioveni, o femeie şi un bărbat, ajunşi după gratii în aprilie anul trecut, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc au fost condamnaţi definitiv, miercuri, 14 iunie a.c., la Curtea de Apel Craiova. Cei doi, care primiseră 4 ani de închisoare cu executare (femeia), în timp ce complicele ei a primit 7 ani de închisoare la Tribunalul Dolj, au obţinut reducerea pedepselor la apel. Astfel, bărbatul va executa 4 ani de închisoare, iar femeia, 2 ani de închisoare. Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT –  Craiova au destructurat, în aprilie 2016, o reţeaua de traficanţi, iar în urma celor şase percheziţii făcute în Craiova oamenii legii au ridicat 14.000 de lei, zeci de pliculeţe cu droguri şi opt telefoane mobile, cei doi craioveni fiind trimişi în judecată în acest caz. Miercuri seară, poliţiştii IPJ Dolj au ridicat-o pe femeie şi au încarcerat-o la PMS Craiova, complicele ei fiind după gratii de la momentul prinderii.

drogReamintim că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au organizat, anul trecut, pe 26 aprilie, o acţiune vizând destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri. Astfel, după ce un membru al reţelei a fost prins pe Aeroportul din Craiova, la revenirea din Italia, au fost făcute 6 percheziţii domiciliare, toate în Craiova, la locuinţele suspecţilor.

 „Din cercetări a reieşit că persoanele în cauză ar fi introdus în ţară, din Italia, droguri de risc şi de mare risc, pe care le-ar fi vândut ulterior pe raza judeţului Dolj”, au comunicat, la momentul respectiv, reprezentanţii Poliţiei Române. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 32 de pliculeţe cu cannabis, 2 pliculeţe cu o substanţă albă cu privire la care existau suspiciuni că este cocaină, 100 de grame de substanţă pulverulentă de culoare albă, opt telefoane mobile şi 14.000 de lei. Cinci persoane au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT Craiova pentru a fi audiate de procurorul de caz, pentru două dintre ele, o femeie şi un bărbat, fiind emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Pe 27 aprilie, Daniel Giuliano Camen, de 42 de ani, din Craiova, şi Alina Iuliana Văduva, de 29 de ani, ambii din Craiova, au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă care le-a emis mandate pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea, faţă de alte 3 persoane s-a dispus măsura arestatacontrolului judiciar. Cercetările au fost continuate în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi de mare risc, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc. Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţei Române. La acţiune au participat şi luptători ai Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Pe 29 iulie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Daniel Giuliano Camen şi Alina Iuliana Văduva au fost trimişi în judecată, iar pe 31 ianuarie a.c., instanţa a pronunţat hotărârea. Femeia a primit 4 ani de închisoare, iar bărbatul – 7 ani, ambele pedepse fiind cu executare.

Inculpaţii au formulat apel, iar miercuri, 14 iunie a.c., Curtea de Apel Craiova a pronunţat hotărârea definitivă. Instanţa a admis apelurile inculpaţilor şi le-a redus pedepsele Alinei Văduva de la 4 la 2 ani, iar lui Daniel Giuliano Camen – de la 7 la 4 ani, în ambele cazuri fiind cu executare. Bărbatul este după gratii de la momentul prinderii, iar pe femeie, poliţiştii IPJ Dolj au ridicat-o miercuri seară şi au încarcerat-o în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pentru executarea pedepsei.