De câte voturi are nevoie Coaliţia PSD-ALDE pentru a dărâma Guvernul Grindeanu

0
377

Partidele PSD şi ALDE au nevoie de cel puţin 233 de voturi în Parlament pentru a demite guvernul pe care l-au instalat în urmă cu jumătate de an, însă majoritatea parlamentară este „ameninţată” de fostul lider PSD Victor Ponta, care a anunţat că va „iniţia un grup care să se opună”.

grindeanu
Sorin Grindeanu

Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată, conform prevederilor Constituţiei României, de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, ceea ce înseamnă că partidele din opoziţie pot strânge în orice moment numărul necesar de semnături pentru a declanşa procedura.

Textul se dezbate după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Pentru ca moţiunea să treacă este nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică 233 de voturi în actualul Legislativ. Dintr-un total de 464 de aleşi, majoritatea PSD-ALDE are un total de 247 de parlamentari.

Senatul României are un număr total de 136 de parlamentari. Dintre aceştia, puterea are în total 76 de membri, dintre care 67 de la PSD şi nouă din partea ALDE, în timp ce partidele din opoziţie au 60 de mandate (PNL – 30 senatori, USR – 13 senatori, UDMR – 9 senatori şi PMP – 8 senatori). La Camera Deputaţilor, dintr-un total de 328 de aleşi, PSD are 154 de mandate, în timp ce formaţiunea condusă de Călin Popescu-Tăriceanu are 17 deputaţi, însumând un total de 171. Partidele din opoziţie au, în total, 137 de mandate. Alţi 17 deputaţi reprezintă minorităţile naţionale, în timp ce trei sunt neafiliaţi.

Astfel, puterea are o majoritate confortabilă. Şi totuşi, fostul premier şi preşedinte al PSD, Victor Ponta, a anunţat, miercuri, că va iniţia un grup de parlamentari PSD care să voteze împotriva unei eventuale moţiuni de cenzură pe care PSD o va depune împotriva propriului Guvern.

„Conducerea unui partid care aşteaptă de la parlamentarii săi să voteze liniştiţi o moţiune de cenzură contra propriului Guvern este o conducere care greşeşte! Dacă se ajunge prin absurd la aşa ceva (Doamne Fereşte!) eu voi iniţia un Grup de parlamentari PSD care să se opună prin vot unei asemenea greşeli”, a scris Ponta, într-o scrisoare deschisă adresată CExN al PSD. Nu există însă o estimare a numărului de parlamentari care ar putea să urmeze iniţiativa lui Victor Ponta. Pe de altă parte, conducerea coaliţiei de guvernare a tot adus în discuţie recent posibilitatea unor discuţii şi negocieri cu UDMR. Astfel, dacă în urma negocierilor se decide intrarea la guvernare a UDMR, puterea ar avea o majoritate parlamentară mult mai consolidată.

Ieri, la scurt timp după ce social democraţii au decis să depună moţiune de cenzură, a apărut şi informaţia potrivit căreia preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a oferit preşedintelui executiv al PMP Eugen Tomac funcţia de viceprim-ministru. A fost pusă însă şi o condiţie: PMP să sprijine PSD în Parlament. Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că a decis depunerea unei moţiuni de cenzură, în cursul zilei de luni, împotriva Guvernului Grindeanu. Moţiunea ar urma să fie dezbătută miercuri.