Începe un nou concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere în învăţământul preuniversitar

0
392

În perioada imediat următoare – iunie-iulie – vor fi scoase la concurs posturile de director şi director adjunct, în unităţile de învăţământ preuniversitar, care nu au fost ocupate, în toamna trecută, managerii actuali fiind interimari. Se vorbeşte chiar de desfiinţarea unor posturi de „adjunct”, acolo unde, din cauza diminuării numărului de copii înscrişi, nu mai pot fi respectate normativele de încadrare. În judeţul Dolj sunt 44 de posturi de director scoase la concurs şi 17 de „adjunct”.

isjDacă numărul posturilor de director este clar, cel al adjuncţilor poate scădea, în funcţie de planul de şcolarizare pentru 2017/2018. „Aşa cum spune legislaţia, un post de adjunct se înfiinţează la un număr de minimum 250 de copii. Vom verifica respectarea condiţiilor de normare, pentru a şti câte funcţii de acest fel vom avea. Înscrierile pentru concurs vor avea loc în perioada 19 iunie – 6 iulie, iar proba scrisă va avea loc pe 17 iulie. Evaluarea candidaţilor se va face după o nouă metodologie, aprobată prin Ordinul nr. 3669/2017 al ministrului Educaţiei Naţionale, prin care este inclusă şi testarea competenţelor manageriale ale celor care vor să ocupe aceste posturi”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Şcoli din Craiova şi Dolj, cu posturi libere la concurs

În Craiova şi în Dolj sunt mai multe unităţi de învăţământ care, actualmente, au funcţii de conducere interimară. La „preşcolar”, în Craiova sunt printre altele, la director, Grădiniţele „Tudor Vladimirescu”, „Elena Farago”, iar la şcoli gimnaziale se află „Traian”, „Lascăr Catargiu”. La învăţământul liceal, la „adjunct”, sunt posturi la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (unul singur), Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”, Liceul Teoretic „Henri Coandă”. În judeţ, la director sunt disponibile, între altele, posturile de la Liceul Teoretic din Amărăştii de Jos, de la Şcoala Gimnazială „Carol al II-lea” din comuna Dioşti, şcolile gimnaziale din Maglavit, Braloştiţa, Bratovoeşti, Catane, Calopăr, Cerăt, Giurgiţa, Piscu Vechi, Teslui, Daneţi, Apele Vii, Vela, Lipovu, etc. La „adjunct” sunt vacantate posturile de la Liceul „Petre Baniţă” din Călăraşi, Liceul „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi, Liceul Tehnologic „Constantin Nicolăescu-Plopşor” din Pleniţa, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Brăescu” din Calafat, şcolile gimnaziale din Filiaşi, Botoşeşti-Paia, Cetate, Braloştiţa şi Sadova.