Dolj: Minor cercetat penal pentru furt calificat

0
403
politConform IPJ Dolj, duminică, 11.06.2017, în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, persoane necunoscute, au pătruns în locuinţa Lorenei B., de 25 de ani, din localitate, de unde au sustras mai multe bunuri. Echipa operativă ajunsă la faţa locului au demarat cercetările, iar din investigaţii s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie-iunie, persoane necunoscute au pătruns în imobil şi au sustras aparatură electronică şi bijuterii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.000 lei. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale Băileşti şi cu aportul tehnicianului criminalist, la scurt timp de la momentul sesizării furtului, a fost identificat făptuitorul în persoana lui M.F., de 15 ani, din Băileşti. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Politistii va recomanda:
·        Nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră unor astfel de persoane sau celor care pretind că oferă diverse servicii.
·        Învăţaţi copiii ca atunci când sunt singuri în casă şi sună cineva la uşă, să nu dea de înţeles că în locuinţă nu se află persoane adulte. Învatati copiii sa nu dea relatii nimanui despre locuinţă sau bunurile din aceasta şi să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dvs.
·        Totodată, pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Poliţia Doljeana vă recomandă să nu lăsaţi niciodată o cheie de rezervă într-un loc ascuns, cum ar fi preşul de la uşă, într-un ghiveci sau în cutia poştală. Înlocuiţi imediat încuietoarea dacă aţi pierdut o cheie.
·        Uşile trebuie să fie solide, cu sisteme de închidere sigure. Montaţi la uşă un vizor. Întotdeauna trebuie să vedeţi din casă cine este la uşă şi să deschideţi numai după ce v-aţi convins asupra identităţii şi intenţiilor persoanelor respective.
·        Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare aflate în locuinţă. Nu ţineţi sume mari de bani sau bijuteri în casă, neasigurate şi nu lăsaţi impresia că deţineţi astfel de bunuri.
·        Nu spuneţi când sunteţi plecaţi în vacanţă.Nu lăsaţi bilet în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să certifice absenţa dumneavoastră. Nu lăsaţi mesaje similare pe reţelele de socializare si nu utilizaţi noile tehnologii sau mijloace de comunicare moderne pentru a vă anunţa absenţa de la domiciliu.
·        De asemenea, pentru a reduce riscul de victimizare, politistii va recomandă ca, atunci când se lasă seara, la intrarea în holul blocului dar şi pe palierele acestuia, să existe o lumină permanentă.
·        puteţi apela la unul dintre vecini pentru a supraveghea locuinţa în intervalul în care sunteţi plecat.
·        Dacă, din nefericire, aţi devenit victima unui furt din locuinţă, vă sfătuim să anunţaţi Poliţia de îndată la numărul unic de urgenţă 112 şi să nu atingeţi ori să mişcaţi de la locul lor bunurile din locuinţă, întrucât aţi putea şterge urme şi să îngreunaţi astfel activitatea poliţiştilor care vor veni pentru cercetări la faţa locului.