George Maior, ambasadorul României în SUA, aşteptat azi la Parlament pentru a fi audiat de Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

0
287
maior2_95049900
George Maior

Ambasadorul României în SUA, George Maior, este aşteptat astăzi de dimineaţă la Parlament, pentru a fi audiat, în calitate de fost director al SRI, de către Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009. Iniţial, Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 i-a transmis lui Maior o invitaţie pentru a se prezenta la audieri în data de 6 iunie, dar la acel moment nu se cunoştea încă despre vizita pe care preşedintele Klaus Iohannis urma să o întreprindă în SUA. Maior a transmis preşedintelui Comisiei, senatorul PSD Mihai Fifor, o scrisoare în care l-a informat că va reveni în ţară şi se va putea prezenta la audieri în data de 12 iunie.

Astfel, azi de dimineaţă, la Comisie sunt aşteptaţi, conform programului, George Maior, director SRI în 2009, şi Virgil Voineag, preşedintele INS la data alegerilor. Pentru mâine, Comisia a stabilit să îi audieze pe Robert Cazanciuc, Gheorghe Neţoiu, Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu. Tot pentru această săptămână, Comisia a retransmis o invitaţie lui Emil Boc, pentru miercuri, acesta neonorând prima invitaţie din cauza unei deplasări în China. Comisia a transmis, pentru miercuri, o invitaţie la audieri şi procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, care însă a respins invitaţia precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a fost înfiinţată la solicitarea PSD şi ALDE pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu. Solicitarea a venit în contextul în care jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României.

Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.