Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie / 47 de ani de învăţământ medical la Craiova

0
2109

Profesorii şi studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie au sărbătorit, ieri, 47 de ani de învăţământ medical superior în Bănie. Aproape jumătate de veac, în care şcoala craioveană de medicină a format generaţii  întregi de medici şi cadre universitare.

umfÎn deschiderea manifestărilor prilejuite de Zilele UMF, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, a vorbit despre evoluţia instituţiei din ultimul an. Acesta a punctat câteva aspecte legate de situaţia financiară, de programele de studiu, activitatea de cercetare, şcoala doctorală, asigurarea calităţii procesului educaţional şi inserţia profesională a studenţilor. La nivelul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova funcţionează nouă programe de studiu. Este vorba de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală, Moaşe, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală, Tehnică dentară, Medicină în limba engleză şi Farmacie în limba engleză.

În ultimii ani, Universitatea a parcurs mai multe evaluări din partea ARACIS. În urmă cu doi ani s-a desfăşurat procesul de evaluare instituţională periodică a Universităţii, la finalul căreia instituţia a primit calificativul maxim – „grad de încredere ridicat”.

Diplome pentru studenţii cu rezultate foarte bune

umf (1)Pe lângă punctele prezentate în bilanţ, rectorul UMF Craiova a anunţat şi câteva din obiectivele pentru anul universitar 2017-2018.

„Ne propunem creşterea numărului de articole ISI publicate pentru a crea o bază ştiinţifică de promovare a cadrelor didactice. Un element esenţial îl reprezintă promovarea imaginii universităţii noastre pe plan naţional şi internaţional, prin dezvoltarea de proiecte comune cu parteneri europeni, prin mobilităţi ale cadrelor didactice, studenţilor sau medicilor rezidenţi. Ne propunem buna derulare în continuare a contractului de furnizare de servicii de sănătate pe care l-am încheiat deja cu CAS Dolj şi demararea serviciului de PETCT. Un alt obiectiv este continuarea lucrărilor de renovarea şi dezvoltare a bazei materiale UMF”, a afirmat prof. univ. dr. Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.

Conducerea UMF Craiova a decis ca şi în acest an să continue o tradiţie mai veche, aceea de a premia o parte dintre studenţii cu rezultate foarte bune la învăţătură. Rectorul le-a înmânat acestora diplome.

Anul viitor UMF Craiova împlineşte 20 de ani de la înfiinţare

În anul 1970 lua fiinţă Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii din Craiova. Înfiinţarea acestei facultăţi a răspuns unui mai vechi deziderat care solicita formarea de specialişti la Craiova.

La 23 aprilie 1947 au apărut în Monitorul Oficial nr. 93, Decretul nr. 801/21 aprilie şi Legea nr. 138, care prevedeau înfiinţarea la Craiova a facultăţilor de Medicină Umană şi Medicină Veterinară. În continuare s-a dus o campanie insistentă pe multiple planuri şi pentru înfiinţarea Facultăţii de Medicină. În data de 27 august 1965, prin hotărâre a Consiliului de Miniştri, se înfiinţează Universitatea din Craiova, cu nouă facultăţi, dar fără Facultatea de Medicină. Numeroşi intelectuali de prestigiu din toată ţara, dar mai ales cei din Craiova, cadre didactice universitare, cadre medicale de toate generaţiile şi-au unit eforturile într-un front comun pentru a obţine aprobarea înfiinţării Facultăţii de Medicină din Craiova.

La 10 februarie 1970 apare Decretul de înfiinţare a Facultăţii de Medicină din Craiova în cadrul Universităţii din Craiova. Decretul a precizat că Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti va acorda sprijin metodologic, didactic şi ştiinţific noii facultăţi. Inaugurarea Facultăţii de Medicină din Craiova a avut loc la data de 1 octombrie 1970, odată cu noul an universitar. Facultatea îşi deschidea porţile pentru cei 101 studenţi ai anului întâi de studiu.

În 1976, a absolvit facultatea prima promoţie de medici formaţi la Craiova. În continuare facultatea a dat anual promoţii de 150-200 absolvenţi, medici români, aici studiind, alături de studenţi români şi studenţi străini de pe tot globul. În anul 1990 s-a înfiinţat Stomatologia, iar şase ani mai târziu, specializarea Farmacie. În anul 1998, Parlamentul României a înfiinţat prin Legea nr. 119/05.06.1998 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova prin desprindere de Universitatea din Craiova.