Iohannis: “Pentru ţara noastră, SUA înseamnă securitate, prosperitate, libertate, democraţie”

0
417

klausȘeful statului a participat, miercuri, în Washington, D.C. la dezbaterea “20 Years After — The Relevance of the Romanian — U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”, dedicată aniversării a 20 de ani de la încheierea parteneriatului strategic dintre cele două ţări, găzduită de Heritage Foundation, un think-tank conservator înfiinţat în 1973 şi care a jucat un rol cheie în formarea echipei de tranziţie administrativă a preşedintelui Donald Trump.

La dezbatere au mai fost prezenţi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans G. Klemm, consilierii prezidenţiali Dan-Andrei Muraru şi Bogdan Aurescu, precum şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer.

“La dezbaterea despre relevanţa Parteneriatului Strategic româno-american am vorbit despre prietenia care leagă România de SUA de 20 de ani. Pentru ţara noastră, sprijinul SUA înseamnă securitate, prosperitate, libertate, democraţie. Este important să rămânem un puternic susţinător al relaţiilor transatlantice şi să arătăm că suntem un partener de încredere şi un actor stabil în regiune”, a precizat preşedintele României, Klaus Iohannis.