Doi profesori universitari din Craiova cercetaţi pentru mită

0
397

Doi profesori universitari din Craiova, Daniela Dumitrescu şi Mihai Popescu, şi un cunoscut medic chirurg plastician de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dar şi soţia acestuia, au fost puşi sub acuzare pentru dare şi luare de mită. Cu toţii sunt cercetaţi sub control judiciar într-un dosar vizând fraudarea unui concurs de angajare pentru un post de medic radiolog. De asemenea, Sorin Velicu mai este anchetat pentru mai multe operaţii estetice decontate ilegal prin sistemul de asigurări de sănătate. Fiecare dintre cei patru a plătit, miercuri, 31 mai a.c., o cauţiune de aproximativ 15.000 de euro, potrivit deciziei procurorului.

justitieMedicul Sorin Velicu, un cunoscut chirurg plastician din Braşov, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, este acuzat că a luat mită câte 1.000 de lei de la pacienţii care doreau să facă operaţii estetice în spitalul de stat. Astfel, potrivit anchetatorilor, pacienţii plăteau o parte din costul intervenţiei, însă dădeau şi mită medicului. În acelaşi dosar sunt cercetate infracţiuni privind organizarea unui concurs de angajare pe un post de medic radiolog la Spitalul de Pediatrie din Braşov, la care aspira soţia medicului chirurg, Diana Velicu.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, concursul a avut loc pe 12 mai şi a fost câştigat de Diana Velicu, după ce ar fi dat mită profesorilor universitari din Craiova Daniela Dumitrescu şi Mihai Popescu, de la Facultatea de Medicina din Craiova, medici radiologi şi membri ai comisiei de examinare. „Doi profesori universitari din Craiova au fost prezenţi în comisia de examinare la concursul pe care l-a susţinut inculpata Velicu Diana Liliana la Spitalul Judeţean Braşov. Pentru activitatea pe care au desfăşurat-o ei acolo şi având în vedere condiţiile în care s-a desfăşurat examenul, ei au primit bunuri şi alte foloase. Vorbim de mese la restaurant, de alimente, contravaloarea cazării în oraş şi de nişte genţi şi pantofi”, a declarat procurorul Adrian Aldea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Pe 29 mai a.c., procurorii au făcut şase percheziţii, două dintre ele la spitale din Braşov, restul fiind la locuinţele suspecţilor, în Braşov şi Craiova, medicul Sorin Velicu, alături de soţia sa şi de ce doi profesori universitari din Craiova au fost ridicaţi, audiaţi şi, ulterior, plasaţi sub control judiciar după ce au plătit o cauţiune de 15.000 de euro. La percheziţii s-au găsit sume mari de bani, respectiv 17.000 lei şi 14.930 de euro. Ancheta continuă în acest caz.