Aţipise la volan! Poliţistul care a accidentat mortal un biciclist şi a fugit, trimis în judecată

0
374

Fostul poliţist Marius Vîrcan, de 26 de ani, care la sfârşitul lunii iunie a.c., băut fiind, a accidentat mortal un biciclist şi a fugit de la locul faptei a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Bărbatul, care a demisionat după comiterea faptei, a fost arestat preventiv pe 27 iunie şi se află şi acum după gratii, primul termen al procesului său fiind stabilit pe 19 octombrie a.c.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma cercetărilor efectuate şi a audierii tuturor martorilor a rezultat că pe 26 iunie a.c., în jurul orei 19.30, inculpatul Marius Vîrcan a plecat cu autoturismul proprietate personală, marca Volkswagen Passat, cu numărul DJ-40-WMW, de la locuinţa părinţilor săi, din localitatea Dăbuleni către comuna Bistreţ, unde lucra el. La data respectivă, tânărul, în vârstă de 26 de ani, era angajat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, având calitatea de organ de cercetare a poliţiei judiciare şi îşi desfăşura activitatea ca agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Bistreţ, unde era ajutor al şefului de Post. Poliţistul s-a urcat la volan în ciuda faptului că băuse cu mai multe persoane, care, ulterior, au şi confirmat acest lucru. “Inculpatul se afla în stare de ebrietate, întrucât consumase băuturi alcoolice (bere) pe timpul zilei şi în noaptea anterioară împreună cu mai mulţi prieteni. În jurul orelor 20.40, în timp ce rula pe DN 55A, la Km 8+600, în afara comunei Ostroveni, în direcţia localităţii Zăval, inculpatul a aţipit la volan, împrejurare în care a pierdut controlul direcţiei de deplasare, pătrunzând pe contrasens, respectiv pe partea stângă a drumului, pe care rula regulamentar o bicicletă, condusă de victima N. A. Autoturismul condus de inculpat a lovit cu partea stângă faţă bicicleta condusă de victimă, iar în urma impactului N. A. a fost proiectat pe marginea carosabilului. Victima a suferit leziuni traumatice grave, ce au condus în scurt timp la deces”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. După cum s-a stabilit ulterior, victima accidentului a fost Alexandru Nicola, de 60 de ani, din comuna Ostroveni.

S-a ascuns în pădurea Zăval

Cu toată partea din faţă a autoturismului, dar şi cu parbrizul distruse, Marius Vîrcan a fugit de la locul impactului şi a ascuns autoturismul avariat într-un lăstăriş din pădurea Zăval, la o distanţă de aproximativ 150 de metri de şosea. Bărbatul mort şi bicicleta distrusă au fost observate de ocupanţii unui autoturism care circula către localitatea Zăval şi care, realizând că s-a produs un accident rutier, au anunţat evenimentul la serviciul unic de urgenţă 112. După această primă sesizare a evenimentului rutier, la Centrul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Dolj s-a înregistrat un nou apel, care anunţa că între localităţile Ostroveni şi Măceşu de Sus, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a suferit vătămări corporale. Cel care sunase era Marius Vîrcan, însă, în timpul discuţiei, acesta nu i-a spus operatorului că el a fost implicat în accident, iar când a fost întrebat cum se numeşte, a închis telefonul, aspect ce rezultă din procesul-verbal de transcrierii a convorbirii, ataşat la dosarul întocmit de procurori. Fie din cauza remuşcărilor, fie că şi-a dat seama că oricum va fi prins, după aproximativ 40 minute, agentul a sunat din nou pe 112 şi a explicat faptul că el este cel care a provocat accidentul, declinându-şi şi identitatea. A spus şi unde s-a ascuns, în pădurea Zăval, acolo fiind găsit de colegii săi. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Dăbuleni, unde i-au fost recoltate probe de sânge.

Susţine că a fugit de frică

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,8 g/l la ora 22.05 şi 1,6 g/l la ora 23.05. Pe baza acestor rezultate, Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” Bucureşti a concluzionat că la momentul comiterii faptei, respectiv 26 iunie a.c., ora 20.40 (când a provocat accidentul rutier), Marius Vîrcan ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în descreştere de circa 2,00 g/l.

Cât depre Alexandru Nicola, victima accidentului, conform raportului medico-legal, moartea sa a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unui politraumatism cu multiple fracturi-rupturi de organe interne, secţionarea gambei stângă, dilacerare cerebrală. Concluziile medicilor legişti au fost că “între traumatism şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată”. Şi expertiza tehnică întocmită în cauză a arătat că “accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a lovit victima ce se deplasa regulamentar pe bicicletă”, după cum au mai consemnat procurorii în rechizitoriu.

Pe parcursul urmăririi penale, Marius Vîrcan a recunoscut săvârşirea faptelor, deşi, iniţial, susţinuse că biciclistul îi apăruse brusc în faţă, şi le-a declarat anchetatorilor că a părăsit locul accidentului pentru că i-a fost teamă de reacţia celor ce veneau la locul faptei. Varianta sa nu stă “în picioare”, pentru că, pe parcursul anchetei, nu a fost descoperită nici o probă din care să rezulte existenţa vreunui pericol pentru inculpat din partea celor care au oprit la locul faptei.

În seara când a provocat accidentul tânărul şi-a dat demisia din Poliţie şi tot atunci a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 27 iunie a.c., Tribunalul Dolj a admis propunerea procurorilor şi a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Vîrcan, măsură prelungită ulterior. De altfel, acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi se află şi acum după gratii. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Dolj, primul termen al procesului fiind stabilit pentru 19 octombrie a.c.. Probabil că acolo va fi prezent şi Gheorghe Nicola, fratele victimei, care a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, cuantumul despăgubirilor solicitate urmând să-l precizeze în faţa instanţei.