„Succesul e…MOLIPSITOR!” – parte a Caravanei fondurilor structurale.

0
368

 euroReprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural ConsultingTM Group-www.fonduri-structurale.ro vă invită luni, 8 mai 2017, ora 15:00, la Spaţiul Public European (strada Vasile Lascăr, nr. 31) la conferinţa de presă de lansare a celei de-a doua ediţii a campaniei „Succesul e…MOLIPSITOR!” – parte a Caravanei fondurilor structurale. Derulată pentru prima dată în anul 2014, această iniţiativă a strâns laolaltă proiecte şi promotori de proiecte ce au transformat România şi au arătat impactul pe care fondurile europene îl pot avea asupra oamenilor şi comunităţilor. Anul acesta, în prezenţa comisarului european pentru politica regională, doamna Corina Creţu, lansăm din nou procesul de descoperire a iniţiativelor de succes din fonduri europene şi de apreciere a celor care le-au făcut posibile. În perioada mai-noiembrie 2017 vizităm cele 8 regiuni ale României, discutăm despre lecţii învăţate, şi prezentăm bune practici ale beneficiarilor de la nivel local, iar în decembrie 2017 ne reunim cu toţii la cea de-a doua ediţie a Galei Fondurilor Structurale.