România pierde dramatic în faţa Serbiei, în preliminariile CE de handbal

0
337

Naţionala masculină de handbal a României a primit gol în ultima secundă de joc şi a pierdut astfel cu 22-23  meciul de la Baia Mare,  cu Serbia, din preliminariile Campionatului European din Croaţia 2018. Nenadic a aruncat de la şold şi l-a învins pe bravul Mihai Popescu, care apărase formidabil tot meciul.

Partida a fost întreruptă pentru un sfert de oră, în prima repriză, pentru o problemă apărută la instalaţia de iluminat, la scorul 8-8. Întreruprea le-a fost prielnică oaspeţilor, care au intrat cu avantaj considerabil la pauză, scor 13-9.

În partea a doua, tricolorii s-au apărat excelent, în frunte cu căpitanul lor, Mihai Popescu, iar  în atac au contat şi extremele Oniyejekwe şi Ghionea, pe lângă inventivii Demis Grigoraş şi Fenici sau “sfredelul” Mocanu, pivotul de la Dinamo. Din păcate, tânărul Racoţea a prins o zi slabă, la fel ca şi vedeta Csepreghi, în timp ce Georgică Cântec nu a mai fost surpriza plăcută din meciurile anterioare.

Craioveanul Vali Ghionea, de la Wisla, a egalat pe singurul contraatac al României, cu o jumătate de minut înainte de final, dar apoi venit golul decisiv, când toată lumea considera “bine primit” punctul care ne menţinea liderii grupei.

În clasament, după 3 etape, România, Belarus şi Serbia au câte 4 puncte, iar Polonia are zero puncte. Duminică are loc returul cu Serbia, la Kragujevac, iar în iunie sunt programate ultimele două jocuri, cu Polonia, în deplasare, şi Belarus, acasă.