„Despre păsări”, la Secţia de Știinţele Naturii a Muzeului Olteniei

0
581

despre pasari 1La Secţia de Știinţele Naturii a Muzeului Olteniei va avea loc mâine, 27 aprilie, ora 12.00, vernisajul expoziţiei temporare „Despre păsări”, reprezentanţii instituţiei subliniind că „păsările reprezintă o componentă deosebit de valoroasă a biodiversităţii şi un indicator al stării de sănătate a mediului înconjurător”.

Din cuprinsul expoziţiei: „Pe urmele strămoşilor”, „Păsări nezburătoare”, „Categorii de păsări: adaptarea păsărilor la diversitatea mediilor de viaţă” (păsări acvatice; păsări de ţărmuri şi stufării – semiacvatice: păsări tericole – scurmătoare: păsări de pădure şi tufişuri – arboricole; păsări prădătoare / răpitoare diurne; păsări prădătoare / răpitoare nocturne; păsări antropofile), „Rolul păsărilor în natură”, „Păsări rare şi monumente ale naturii”, „Ocrotirea păsărilor”, „Păsările în tradiţia populară românească”.

„Este ştiut că păsările sunt aliaţi preţioşi ai omului în combaterea insectelor dăunătoare agriculturii şi silviculturii, iar rolul lor în limitarea înmulţirii şi răspândirii rozătoarelor (şoareci, şobolani etc.) şi indirect a agenţilor infecţioşi vehiculaţi de aceste mamifere este incontestabil. În ultimele decenii, schimbările survenite în diferite ecosisteme prin distrugerea habitatelor, exploatare şi poluare au avut un impact devastator asupra păsărilor, multe dintre ele devenind specii periclitate, rare sau vulnerabile”, mai precizează reprezentanţii Secţiei de Știinţele Naturii a Muzeului Olteniei.