Au început fazele naţionale ale olimpiadelor la diverse discipline, iar rezultatele vin pe bandă rulantă. Deja sunt premii şi medalii pentru învăţământul preuniversitar din Dolj. La Chimie şi Matematică avem doi tineri promovaţi în lotul lărgit al României, aflaţi în pregătire pentru etapele internaţionale.
Învăţământul preuniversitar din Dolj a trimis 171 de elevi la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare, la diverse discipline, iar rezultatele nu au întârziat să apară. După primele etape, judeţul Dolj se mândreşte cu două premii I, trei destinate celei de-a doua poziţii în clasament, un premiu special, 20 de menţiuni, două medalii de aur, şase de argint şi două de bronz.
La Chimie, Florian Călina (clasa a X-a – Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova) a obţinut premiul I, iar Mădălina Stănăşel a fost oprită în Lotul Naţional pentru pregătirea viitoarelor competiţii internaţionale, în timp ce Oana Laura Şerbana (Colegiul Naţional „Carol I”) a obţinut menţiune din partea Ministerului Educaţiei Naţionale. Menţiuni speciale au obţinut Radu Romanescu (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Cosmin Matei (Şcoala Gimnazială „Traian” din Craiova) şi Adela Popi (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova).
Premii peste premii
Nu sunt singurele distincţii primite. La Biologie, Andreea Antonie (clasa a IX-a), de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, a obţinut Premiul al II-lea şi calificarea la Olimpiada Europeană de Ştiinţe, acolo unde va merge şi Irina Maria Palaghia (clasa a IX-a, Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova). La acelaşi concurs, au obţinut menţiuni Ana Maria Cojocaru (Şcoala Gimnazială „Aviator Petre Ivanovici” din Băileşti), Elisa Bănică (Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti), Elena Diana Gabroveanu (clasa a XI-a – Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Mădălina Florentina Mitroi (clasa a XI-a – Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băileşti).
La Informatică, învăţământ liceal, au fost obţinute următoarele premii: la cls. a IX-a, Emanuel Dicu (premiul al II-lea şi medalie de aur), Alexandra Udriştoiu (menţiune şi medalie de aur), Robert Lincă (menţiune şi medalie de argint); clasa a X-a – Mircea Radu (medalie de argint); clasa a XI-a – Ovidiu Badea (menţiune şi medalie de argint), Codruţ Lemeni (menţiune şi medalie de argint) şi Radu Toporan (medalie de bronz); clasa a XII-a – Bogdan Iordache (menţiune şi medalie de argint), David Manda (menţiune şi medalie de argint), cu toţii din lotul „Fraţii Buzeşti”. Este a doua oară când se obţin şase menţiuni, după 2011, dar, cel mai important, al şaptelea an consecutiv în care se obţine premiu, iar distincţiile pot urma, după proba de baraj.
La Limba şi literatura română au fost obţinute rezultate foarte bune: la gimnaziu, premiul I – Irina Georgescu (clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Traian”), Maria Ciurea (premiul special, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Alexia Răduţ (premiul al III-lea , la „Lectura ca abilitate de viaţă” – Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova), Irina Matache (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, la aceeaşi competiţie).
La Matematică, după susţinerea examenului, s-a ajuns la baraj, iar unul dintre copii a fost păstrat în lotul lărgit al României. Este vorba despre Liviu Moanţă , elev în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova. La „balotaj” au mai fost prezenţi Emanuel Crăciunescu (clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova) şi Mihai Teişanu (clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova). Au mai obţinut medalii de bronz Alexia Răduţ (de la „Mircea Eliade”), Răzvan Drăghici (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”), Andrei Spătaru (C.N. „Fraţii Buzeşti”) şi un argint intrat în posesia lui Mihai Pătru (C.N. „Carol I”). Demn de remarcat este faptul că, după cinci ani, Doljul duce un elev în lotul României. De asemenea, performanţă demnă de remarcat la Astronomie şi astrofizică, unde un puşti de la „Carol I” a obţinut medalia de bronz, fiind vorba de Mihai Ciocoiu.
Felicitări de peste tot
Aceste rezultate nu au rămas fără ecou. „Cred că am dovedit încă o dată că avem învăţământ de calitate la noi. Sunt convinsă că vom mai avea performanţe” – prof. Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”; „Suntem pe un trend ascendent, iar acest lucru se vede prin rezultatele obţinute” – prof. Cristian Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I”; „Ne mândrim cu rezultatele obţinute, iar, la Matematică trebuie să-l prezentăm pe prof. îndrumător, un adevărat specialist, Florin Benea. Cred că am dovedit că avem un învăţământ de calitate” – prof. Genoveva Ioana, manager al Şcolii Gimnaziale „Mircea Eliade”.
Performanţele au fost punctate şi de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, prin vocea inspectorului şcolar general, prof. Monica Leontina Sună: „Felicit elevii pentru performanţele obţinute şi mulţumesc cadrelor didactice pentru dăruire şi efortul depus în vederea pregătirii pentru aceste competiţii naţionale. Doljul reuşeşte astfel să se clasifice pe cele mai bune locuri în ţară”.