Alb-albaştrii sub lupă / Multe victime pentru un singur punct

0
290

Pe lângă Băluţă, suspendat deja, Universitatea i-a pierdut pentru meciul cu FC Voluntari şi pe Mateiu şi Zlatinski, eliminaţi în partida cu Dinamo

craiovaCalancea – Greu de evitat cele două goluri ale oaspeţilor, venite din execuţii de excepţie. Portarul moldovean a mai avut trei intrervenţii bune, în faţa lui Nemec, în prima parte, şi la şuturile lui Nistor şi Rivaldinho, în repriza secundă.

Dumitraş – Prestaţie groaznică la revenirea sa ca titular. Face nişte greşeli incredibile pentru experienţa pe care o are şi ţinând cont de calităţile arătate la un anumit moment, care l-au adus în lotul naţionalei sau al FCSB. Nu doar „chifla” de la golul lui Nistor poate fi incriminată, ci alte două lufturi, unul în prima parte, altul chiar pe final, la 2-1 pentru oaspeţi. Scuzele sale pot fi legate de accidentarea gravă din iarnă, dar poate şi de faptul că a fost utilizat pe mai multe posturi de când a venit la Craiova. Pe lângă cel de bază, de fundaş dreapta, Dumitraş a mai evoluat şi ca stoper, atât în sistem cu 4 fundaşi, cât şi în cel cu 3, ca acum, dar şi fundaş stânga, mijlocaş dreapta sau mijlocaş la închidere. Totuşi, explicaţia lui Mulţescu pentru gafa din minutul 80 este chiar elementară, acolo e necesară respingerea cu latul, ca să poţi acoperi bine minge.

Barthe – Folosit ca un fel de libero în sistemul cu 3 fundaşi, a avut o prestaţie bună. Este destul de lent şi cam scund pentru un stoper, dar compensează cu un plasament bun şi detentă pe măsură, are ştiinţa jocului. A părut deranjat de schimbarea din final, mai ales că e a doua la rând, după cea oarecum umilitoare din meciul cu Astra.

Kelic – Cel mai nesigur fundaş de anul trecut a devenit acum jucător de bază. Suferă mult în faza de construcţie, dar măcar nu mai face gafele din trecut şi are un joc aerian bun.

Dimitrov – Dă impresia că ară banda, dar se complică mult, rezolvă greoi anumite faze simple, cărând mingea inutil, nu are viziune. A greşit câteva pase din care s-au declanşat faze periculoase, inclusiv nesincronizarea cu Zlatinski, care a stat la baza golului al doilea al oaspeţilor. Este determinat însă, şi nu are nici rival pe post, aşa că face parte din titularii cerţi.

Mateiu – Din păcate, când devenise din nou unul dintre cei mai importanţi jucători ai Craiovei, având o prestaţie bună şi cu Dinamo, a căpătat acest cartonaş roşu, pentru care va lipsi la cele două meciuri de săptămâna aceasta, mult mai important fiind cel cu Voluntariul.

Zlatinski – Prestaţia din prima repriză a fost destul de discretă, a greşit din nou multe pase, a fost defazat uneori, continuând evoluţiile modeste din partidele cu FCSB şi Astra. S-a mobilizat mai mult în partea secundă şi a încheiat apoteotic, cu golul egalizator din prelungiri. Din păcate, va lipsi şi el cu Voluntariul.

Bancu – Cel mai bun de pe teren în prima repriză, şi-a rezolvat bine faza defensivă şi a avut mai multe incursiuni periculoase, a creat permanent superioritate, atacurile Craiovei venind cu predilecţie pe partea sa şi a lui Băluţă. În repriza a doua a părut obosit. Discursul său la adresa suporterilor care l-ar fi înjurat este corect, mai ales în urma unui meci în care s-a dăruit total şi a avut şi realizări.

Băluţă – A fost foarte activ, de aceea s-au remarcat şi multe greşeli în evoluţia sa, fiind implicat permanent în joc. Practic, el a marcat primul gol şi a oferit centrarea pentru al doilea, aşa că poate fi declarat omul meciului pentru Universitatea. Păcat că nu-şi reglează şutul de la distanţă, ar marca de 2-3 ori mai multe goluri, fiindcă ajunge uşor în situaţii favorabile, atât prin demarcări între linii, cât şi  pentru că rezolvă uşor situaţiile „unu la unu” cu adversarul.

Gustavo – Se aşteaptă mai mult de la el, în special în semifinala cu Voluntariul, pentru care linia mediană este decimată. A greşit şi el cam multe pase, în special cele la limită, însă i-a oferit assist-ul lui Băluţă la primul gol, când a executat rapid lovitura liberă. Păcat că nu-şi pune în valoare cea mai bună armă a sa: şutul. Este destul de fragil în dueluri şi nu foarte rapid. I se potriveşte mai bine rolul de inter sau al doilea atacant, nu a dat randament în bandă.

Ivan – La deschiderea scorului contribuţia sa este doar de a-şi trece numele pe foaia cu marcatori şi de a-i dedica reuşita lui Craioveanu. Totuşi, acest gol îl poate descătuşa, după o perioadă în care a ratat mult. A făcut un meci bun, a alergat foarte mult, s-a bătut de unul singur practic în repriza a doua cu Nedelcearu şi Dielna, doi stoperi puternici şi chiar a câştigat unele dueluri. A mai avut un şut peste poartă în repriza a doua. Va trebui să fie eficient cu Voluntariul, echipă căreia i-a marcat aproape de fiecare dată, deşi probabil i se va rezerva un loc în bandă, în condiţiile absenţei mai multor mijlocaşi.

Jazvic – Începe să semene tot mai mult cu Fajic. Nu are niciun fel de viziune asupra jocului, a dat din nou o pasă aiurea, care a amintit de ocazia irosită în meciul cu FCSB, când nici nu a tras la poartă, nici nu i-a pasat lui Ivan, aflat în poziţie de a marca.

Măzărache – Chiar dacă şi-a atras foarte multe critici, este un jucător care poate fi util în acest final de campionat, în care lotul este decimat şi obosit. A crescut la un nivel de amatori, aşa că are o mare problemă de moral. În tur a marcat de 5 ori, iar de atunci nu a mai contat, poate că un gol i-ar readuce măcar forma de la începutul sezonului. Doar cu viteză şi ceva detentă, trebuie neapărat să fie eficient, să apară mai des în faţa porţii adverse, fiindcă în cea proprie are două goiluri pe conştiinţă, unul cu CFR, altul cu Astra, ambele acasă.