Vladimir Putin: Relaţiile dintre Rusia şi SUA s-au înrăutăţit de la punerea în funcţie a lui Trump

0
328

Vladimir PutinVladimir Putin, preşedintele rus, a declarat că încrederea dintre Rusia şi Statele Unite s-a deteriorat de când Donald Trump a devenit preşedinte la Casa Albă. “S-ar putea spune că nivelul de încredere la nivel funcţional, mai ales la nivel militar, nu s-a îmbunătăţit, ci mai degrabă s-a deteriorat”, a afirmat Vladimir Putin în cadrul unui interviu, după ce a fost întrebat de reporteri care sunt relaţiile cu Washingtonul de când Donald Trump a devenit preşedinte al SUA. Agenţiile secrete americane l-au acuzat pe Vladimir Putin că a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental. Întrebat despre acuzaţiile aduse Guvernului sirian legate de lansarea atacului chimic asupra provinciei Idlib, în urma căruia 87 de persoane au murit, inclusiv copii, preşedintele rus a declarat că Damascul nu mai deţine arme chimice. El a adăugat că există două explicaţii pentru presupusele atacuri chimice: Guvernul sirian ar fi efectuat raiduri aeriene asupra depozitelor de arme chimice ale rebelilor sau incidentul a fost o înscenare pentru discreditarea Guvernului de la Damasc. Putin a susţinut anterior că falsele atacuri chimice din Siria ar putea fi folosite drept justificare pentru provocarea unor viitoare atacuri aeriene din partea americanilor.