În cadrul POSDRU: Peste 2 milioane de lei, investiţi în domeniul IT

0
334

SC ACZ Consulting SRL, în parteneriat cu Romanian Soft Company şi Next Business Consulting, implementează începând cu data de 1 iulie 2011 proiectul de grant GO FOR IT – Angajaţi calificaţi şi competitivi într-o economie bazată pe cunoaştere  –  FPC  în  domeniul  IT, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.3. „Acces şi participare la FPC”. Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni şi un buget total 2.111.450 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 2.005.875 lei.

„Proiectul urmăreşte susţinerea adaptabilităţii angajaţilor din domeniul IT la noile cerinţe de pe piaţa de profil din regiunea Bucureşti-Ilfov cu scopul îmbunătăţirii nivelului de competitivitate şi a poziţiei la locul de muncă, prin cursuri de calificare nivel 3”, a precizat un reprezentant al ACZ Consulting, la finele lunii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Designer pagini web”

Grupul-ţintă căruia i se adresează proiectul este format din 80 de angajaţi din firme cu profil de programare din regiunea Bucureşti-Ilfov, care pot participa în mod gratuit la cursuri de calificare autorizate CNFPA pe tema Tehnician operator procesare text imagine” şi „Designer pagini web”. De asemenea, sunt prevăzute subvenţii lunare pentru participanţii care iau parte la modulul teoretic. În activităţile derulate cu grupul-ţintă, ACZ Consulting şi partenerii săi vor valorifica experienţa vastă în domeniul scrierii şi implementării de proiecte finanţate din fonduri europene, precum şi în domeniul formarii profesionale a adulţilor.