A revenit curentul la Sadova

2
553

Timp de trei luni localitatea Sadova a fost „paralizată”, după ce firma de consultanţă cu care Primăria a colaborat pentru întocmirea unui proiect pe Măsura 3.2.2. a blocat conturile instituţiei. Proiectul nu a fost selectat pentru finanţare, în schimb firma cu pricina şi-a cerut comisionul de câteva zeci de mii de lei, bani pe care primarul Vasile Jianu a refuzat să îi plătească, întrucât rezultatele dezastruoase obţinute de proiectant nu justificau pretenţiile financiare. Dar, pentru că în contractul încheiat între cele două părţi nu au existat clauze legate de plata pentru serviciile oferite, Primăria Sadova a rămas şi fără bani, şi fără finanţarea europeană. În plus, bezna a pus stăpânire peste localitate, din cauza conturilor blocate

Biserica va purta hramul „Sfântul Vasile cel Mare” - Începută în anul 2005, construcţia bisericii din Sadova, care va purta hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, se apropie de finalizare, iar primarul Vasile Jianu promite că va fi sfinţită în anul 2013: “Biserica a fost construită din fonduri provenite din bugetul Primăriei şi din donaţiile enoriaşilor. Ridicarea lăcaşului de cult era absolut necesară, având în vedere că nu li se mai dă voie oamenilor să-şi facă nunţile şi botezurile la mănăstiri”.

Pentru realizarea proiectul pe Măsura 3.2.2. privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale, cu cinci componente – alimentare cu apă, canalizare, modernizare drumuri comunale, after-school şi modernizare Căminul Cultural – a fost aleasă firma Elta Due SRL, din Craiova. Aceasta s-a angajat să întocmească documentaţia necesară pentru ca proiectul să fie selectat spre finanţare, însă rezultatul s-a dovedit a fi dezastruos, fiind declarat neeligibil.

 

“În anul 2008 am întocmit un proiect pe Măsura 3.2.2. Am încheiat contractul cu o firmă din Craiova, Elta Due SRL – pentru că am văzut că şi alte primării au ales să lucreze cu această firmă – şi timp de trei luni nu am avut nici un fel de problemă, până când am ajuns la SAPARD şi mi-au spus că proiectul nu este eligibil”, spune primarul din Sadova, Vasile Jianu. “Foi din proiectul nostru erau băgate la proiectul de la Gighera, de la ei erau foi în proiectul de la Lipov, o încurcătură totală. Era vorba de cinci comune ale căror proiecte le-a lucrat această firmă şi cred că le lucrau în acelaşi timp. La modernizarea drumului comunal din Sadova apărea proiectul de la Gighera, Sadova, Drănic, Afumaţi şi Lipov”, explică acesta, motivându-şi astfel decizia de a nu plăti consultantul: “Dacă am văzut că proiectul este neeligibil, nu am vrut să plătesc firmei respective”.

Sistem de supraveghere video în şcoli şi sate - Ieri a fost pus în funcţiune sistemul de supraveghere video a comunei. Camerele au fost montate în centrul satelor şi în toate unităţile de învăţământ din Sadova. Totodată, târgul de săptămână este conectat la sistemul de sonorizare, iar sadovenii vor fi astfel informaţi permanent cu privire la deciziile autorităţilor locale.

Instanţa a hotărât blocarea conturilor

Numai că fără o clauză cu privire la obligaţia de plată a serviciilor oferite de firmă, fie şi în condiţiile în care proiectul nu a fost selectat pentru finanţare, Elta Duo SRL a câştigat în instanţă banii prevăzuţi în contractul cu Primăria. “Problema e că atunci când am făcut contractul cu ei (n.r. – Elta Due Srl) nu am pus clauză că vor primi banii numai dacă proiectul va fi selectat. Nu am vrut să plătesc, deşi la început de an am prevăzut un buget pentru întocmirea unui proiect pentru modernizarea comunei, şi ne-au dat în judecată. Din trei componente, am câştigat două pe care nu trebuie să le plătim. Pe cele trei am avut de plată 160.000 de lei şi din cauza asta am avut conturile blocate timp de trei luni: iunie, iulie şi august”, spune primarul Sadovei.

La mijlocul lunii iunie a.c., mai mulţi primari doljeni s-au plâns autorităţilor că firmele de consultanţă nu sunt serioase şi că multe dintre proiecte nu au fost selectate pentru finanţare. Şi, asemenea Primăriei Sadova, au rămas cu bugetul sărăcit, întrucât consultanţii le-au luat banii fără a le garanta că proiectele realizate de ei vor primi finanţarea europeană. „Din punct de vedere tehnic, proiectele întocmite au fost execrabile”, cataloga directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Dolj, Dragomir Brumar, proiectele realizate de firmele de specialitate contractate de mai multe primării din judeţ.

Femeile rome beneficiază de consultaţii medicale Sadova este cunoscută ca fiind una dintre localităţile cu cea mai mare comunitate de romi, peste 1.700 la număr, iar aceştia nu sunt privaţi de beneficiile de care au parte ceilalţi locuitori. „Drumuri sănătoase pentru oameni sănătoşi” este denumirea unuia dintre proiectele ce a presupus pietruirea şi reabilitarea tuturor uliţelor din satele de romi. Pentru că sănătatea este un factor important în orice comunitate, pentru romii din Sadova au fost create centre sociale de informare şi, cel mai important, a fost deschis un cabinet de planning familial de care tinerii sunt foarte încântaţi şi interesaţi. Aici, femeile au trecut printr-un control medical şi au fost învăţate ce trebuie să facă pentru a preveni cancerul mamar. Pentru ca informaţiile să ajungă mai uşor în interiorul comunităţii, au fost difuzate filme şi s-au împărţit pliante în care erau expuse probleme tinerilor.

În ciuda piedicilor, la Sadova investiţiile nu stagnează

 

În prezent, după săptămâni întregi în care datoriile către furnizorii de  utilităţi, plata salariilor şi alte cheltuieli s-au acumulat, primarul a reuşit să pună ordine în lucruri. “În acest moment, nu mai avem nici un fel de problemă: avem plătit tot: iluminatul public, utilităţile la Primărie, la Serviciul pentru evidenţa populaţiei, la Gospodăria de apă, şi la şcolile generale. Mai avem o problemă cu una din şcoli, vineri ne-a venit înştiinţare că trebuie să plătim rebranşarea acolo, dar la prima oră o achitarăm şi mâine (n.r. – astăzi) vin să ne monteze contorul”, explică Vasile Jianu.

În ciuda necazurilor, autorităţile locale nu au încetat să acorde atenţie maximă proiectelor de dezvoltare a localităţii, toate domeniile beneficiind de investiţii. Unităţile de învăţământ şi clădirea în care funcţionează Primăria din Sadova au fost dotate cu panouri solare, printr-un proiect finanţat prin Fondul de Mediu, fiind vorba de o investiţie de 1,1 milioane de lei. Proiectul a fost demarat în cursul anului 2010 şi s-a finalizat în luna iunie a acestui an. “Am reuşit să montăm panouri solare la toate cele cinci şcoli din localitate, dar şi la Primărie. Investiţia totală a ajuns la 11 miliarde lei vechi, iar lucrările s-au încheiat anul acesta în luna iunie. Acum încă e cald şi nu se cunosc beneficiile acestui sistem, dar când se lasă frigul şi vom conecta centralele la panourile solare o să trecem pe economie. De asemenea, parcul de energie fotovoltaică este un proiect de amploare, care va începe să prindă contur în localitate”, spune primarul localităţii Sadova, Vasile Jianu.

 

Vasile Jianu

Târgul de săptămână va fi modernizat

 

Târgul de săptămână din Sadova va deveni unul modern, cu hale separate pentru carne, lactate sau legume, în care comercianţii din localităţile învecinate vor avea posibilitatea să-şi vândă produsele în condiţii optime. Acest lucru va deveni posibil în urma implementării unui proiect pe care autorităţile locale l-au realizat în acest sens. “Târgul de săptămână de la noi din localitate este deschis de două ori pe săptămână – joia şi duminica –, iar aici vin comercianţi din foarte multe comune, e un punct de desfacere foarte bun. Acum am pus la punct un proiect de modernizare care prevede construirea de hale în care produsele vor fi vândute pe categorii, respectiv lactate, carne, legume”, a mai spus primarul localităţii Sadova.

 


ALINA DRĂGHICI şi ANA-MARIA GEBĂILĂ

 

2 COMENTARII

  1. La Sadova chiar se face treaba buna.Primarul si Consiliul local isi dau interesul pentru cresterea si dezvoltarea cat mai buna a nivelului de trai.Sunt convins ca in acest ritm de lucru Sadova va ajunge destul de repede printre cele mai dezvoltate comunitatii din judet.Felicitari celor de acolo si mult succes in continuare!

  2. lumea nu are cu ce sa se intrEtina in sadova si domnul primar investeste bani in camere ,de ce nu incearca ceva mai bun pentru comuna sadova?MUGUR MIHAIESCU cand a realizat seria leana si costel de unde sa inspirat ma rog ,din realitate ,ce activitate avem in comuna sadova , piscul sadovei ,damian decat cateva baruri ,2 mori ,2 magazine si ateliere mici de daogarie .ce a fost odata nu va mai fii .nu avem ce manca dar suntem in pas cu moda avem sistem de supraveghere …… si cum spune domnul MIRCEA BADEA : TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL

Comments are closed.