Popularii europeni şi-au făcut agenda la Malta :  “Viitorul Uniunii Europene” :  siguranţă şi economie

0
471

eppPartidul Popular European s-a reunit într-un congres intermediar care a avut loc la Malta. Evenimentul a debutat chiar în ziua în care Ambasadorul Marii Britanii la UE  a înmânat scrisoarea prin care s-a declaşat procedura Brexit.  Congresul a fost unul extrem de interesant, în care s-a discutat despre direcţia  Uniunii Europene, iar temele pe care le-au  atins şi le-au votat delegaţii PPE în rezoluţiile adoptate se referă la siguranţa cetăţenilor şi la situaţia economică. Participanţii la Congres au fost de la şefi de state şi de guverne, precum Angela Merkel, Viktor Orban,  Klaus Iohannis, până la şefii instituţiilor europene, miniştri, lideri de partide şi  de opoziţiei, europarlamentari, jurnalişti şi student.  S-a discutat de asemenea despre mizele existeste pentru România, în special în privinţa combaterii propagandei ruse.

            PPE s-a reunit pentru un Congres în Malta, nu a fost un congres statutar – acestea se organizează din trei în trei ani în cadrul cărora au loc alegeri pentru conducerea partidului, deci nu trebuia organizat în mod necesar însă s-a  decis să fie organizat pentru că s-a simţit în mod clar că oamenii au nevoie de răspunsuri la întrebarea “Încotro cu Europa”. Mai precis s-au solicitat răspunsuri clare din partea liderilor europeni la îngrijorări de genul cum se va reforma, cum cum se va actualiza Uniunea Europeana pentru ca ea să poată să răspundă aşteptărilor oamenilor, aceasta fiind tema principală a congresului – “Viitorul Uniunii Europene”, cu doua aspecte principale: siguranţă şi economie. Aceste teme au rezultat în urma Brexit-ului dar şi a atacurilor teroriste care s-au succedat în marile capital europene.

Joseph Daul : “Vom face totul ca să nu triumfe populiştii”

 epp5Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi secretarul general al partidului, Antonio López-Istúriz, au cerut în prima zi de Congres, miercuri, 29 martie, ţărilor Uniunii Europene să fie unite în faţa Brexit-ului, declanşat  oficial de premierul britanic Theresa May, în timp ce negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a subliniat că ziua de 29 martie este ziua  unui drum foarte dificil. Daul s-a referit şi la alte provocări cărora UE trebuie să facă faţă în perioada următoare, dintre care a subliniat alegerile din Franţa şi Germania, precum şi implicaţiile rezultatului acestor alegeri pentru ansamblul blocului comunitar. “În ultima perioadă a trebuit să facem faţă multor confruntări şi am ieşit nevătămaţi. Unitate şi să muncim împreună — este ceea ce trebuie să facem. Până în septembrie, după alegerile germane, nu vom putea şti care este drumul pe care va merge Europa, dar vom face totul ca să nu triumfe populiştii”,  a spus Joseph Daul în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate în Malta, în cadrul Congresului EPP.

Antonio Lopez : “Tradiţia istorică a diplomaţiei britanice este să divizeze ţările europene”

       epp2Legat de Brexit, s-a discutat foarte mult despre cetăţenii din Marea Britanie dar şi despre cetăţenii britanici din celelalte state UE. Sunt mulţi cetăţeni europeni care trăiesc în Marea Britanie dar şi mulţi cetăţeni britanici în ţări UE. Exista 200.000 de pensionari din cele 27 de state membre în Marea Britanie şi 400.000 pensionari britanici în ţări membre. Marea Britanie trebuie să îşi pună întrebarea cine va plăti asigurările medicale şi eventualele servicii la care pensionarii britanici au acces în timpul în care se bucură de beneficiile pensiei britanice sub soarele ţărilor calde din UE.  Pe de altă parte, este de urmărit cum se face achitarea de către Marea Britanie a tuturor obligaţiilor financiare datorate către UE. Este vorba de un buget multianual şi în cadrul acestui buget de multe ori plăţile, beneficiile contractate pentru un an se fac în anii următori.

Ar mai fi o porblemă legată de păstrarea deschisă a frontiere dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. Popularii europeni strânşi la Malta au luat în discuţie şi posibilitatea ca Marea Britanie să rămână parte a pieţei unice. În acest caz britanicii trebuie să respecte cele patru libertăţi fundamentale: libertatea de mişcare a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor. Dacă nu o vor face nu pot rămâne membri ai pieţei unice.

           În acest context, la rândul său, López-Istúriz a semnalat că “tradiţia istorică a diplomaţiei britanice este să divizeze ţările europene”, dar s-a declarat sigur că în cazul Brexit-ului acest lucru nu se va întâmpla.

Manfred Weber: “De acum înainte contează doar interesele statelor membre UE”

         epp4Liderul Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, germanul Manfred Weber a subliniat, în cadrul Congresului de la Malta că Uniunea Europeană a depus toate eforturile pentru menţinerea Marii Britanii în Blocul comunitar, dar, de acum înainte, vor conta doar interesele cetăţenilor celor 27 de state europene. “De acum înainte, pentru noi vor conta doar interesele celor 440 de milioane de europeni”.

           Pe acelaşi ton cu Manfred Weber a vorbit a doua zi,  preşedintele Parlamentatului European, italianul Antonio Tajani, de la tribuna Congresului, care s-a desfăşurat la Hotelul Intercontinental din Malta. Acesta a spus că Marea Britanie nu va putea lua decizii unilaterale înaintea ieşirii din UE. “Marea Britanie nu are dreptul să ia nicio decizie unilaterală înainte de a se desprinde definitiv de Uniunea Europeană, peste doi ani. Marea Britanie trebuie să respecte în totalitate obligaţiile prevăzute în tratate până în ultima zi de apartenenţă la Uniunea Europeană. Deciziile unilaterale care ar afecta drepturile cetăţenilor UE, luate înaintea retragerii Marii Britanii, ar intra în contradicţie cu tratatele şi ar fi ilegale “, a avertizat preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Preşedintele PE a mai subliniat că Marea Britanie trebuie să fixeze iniţial cu UE condiţiile desprinderii de Blocul comunitar, după care vor urma negocierile pe alte subiecte.”Acestea sunt precondiţiile oricărui potenţial viitor acord UE/Marea Britanie. Iar aceste condiţii nu sunt negociabile”, a conchis Tajani.

            Prezent în capitala malteză La Valletta, unde s-a desfăşurat Congresul Partidului Popular European (PPE), Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene,  a ironizat ţările care au salutat declanşarea de către Marea Britanie a procedurii de ieşire din UE, începând cu Statele Unite. “Preşedintele proaspăt ales al Statelor Unite se bucură să vadă Marea Britanie ieşind din UE. Dacă va continua aşa, voi încuraja Ohio sau Texas să părăsească SUA”, a adăugat Jean-Claude Juncker, în limba germană. Apoi el a vorbit în limba franceză şi a spus că Brexit-ul “nu înseamnă sfârşitul, ci trebuie să-l transformăm în începutul a ceva nou, mai puternic şi mai bun”.

Klaus Iohannis : “Prin urmare, trebuie să luptăm împreună pentru prezervarea unităţii Uniunii Europene

         epp1S-a discutat deschis şi despre reformarea Uniunii Europene. S-a luat în calcul şi nwreformarea  UE, dar s-a ajuns la concluzia ca Uniunea nu va putea livra în viitor ceea ce cetăţenii aşteaptă. Atunci s-a decis reformarea Uniunii şi discuţiile încep cu toate cele 27 state membre rămase după plecarea Marii Britanii. Dar dacă se constată ca dorinţa pentru integrare este diferită, atunci e clar că Uniunea trebuie să găsească alte modalităţi. Statele care doresc să se integreze mai mult să poată să o facă, fară a fi trase înapoi de cele care nu vor să se integreze mai mult. Important este ca noi, România să participăm la discuţii şi să nu acceptăm să fie exclus vreun stat de la aceste discuţii. Congresul PPE a fost prima dezbatere după lansarea acestor scenarii de către presedintele Comisie Europene Jeab-Claude Juncker. În acest context, prezenţa preşedintelui României Klaus Iohannis la Malta a fost una extrem de importantă. Şefu statului a spus că ţara noastră a contribuit la consolidarea construcţiei europene şi va continua să o facă, crezând cu tărie în valorile care ne unesc şi care fac din noi o adevărată familie europeană: libertatea, democraţia, pacea, securitatea, solidaritatea. “Prin urmare, trebuie să luptăm împreună pentru prezervarea unităţii Uniunii Europene şi sunt convins că avem capacitatea să renunţăm la orice ziduri şi bariere care s-ar putea dovedi ulterior insurmontabile. Convingerea mea este că acţiunile noastre comune trebuie să aibă la bază securitatea, creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, precum şi respectarea valorilor şi libertăţilor fundamentale. Trebuie să lucrăm împreună pentru a obţine o convergenţă reală între statele membre”.

“România nu susţine o Uniune Europeană a cercurilor concentrice de integrare”

       epp6Klaus Iohannis a mai declarant, la Malta că România nu susţine o Uniune Europeană a «cercurilor concentrice de integrare» sau a «vitezelor multiple», care ar putea să ducă la o creştere a diviziunilor sociale şi economice între statele membre. “Noi nu considerăm aceste scenarii  ca fiind instrumente de aprofundare a cooperării între statele membre, ţinând cont de faptul că Uniunea se confruntă deja cu diviziune şi neîncredere între membrii săi. Trebuie să fim mândri de ceea ce Uniunea Europeană a realizat până în prezent. Este important să păstrăm şi să consolidăm realizările Uniunii Europene: cele patru libertăţi fundamentale, piaţa comună, zona Schengen, zona Euro, politica de coeziune.

Menţinerea unei abordări echilibrate şi incluzive în promovarea acestor politici, în beneficiul tuturor statelor membre, este un element indispensabil pentru o Uniune de succes. Nu trebuie să uităm nicio clipă principiul pe care s-a clădit Uniunea Europeană. «Unitate în diversitate» este motto-ul care a ghidat, încă de la început, politicile statelor membre şi acest principiu ar trebui să ne fie sursă de inspiraţie şi pentru tot ceea ce ne propunem să facem de acum înainte.

În încheiere, îmi exprim speranţa ca acest Congres să întărească coeziunea la nivelul Uniunii”.

Maia Sandu : „Astăzi ţara mea este guvernată de un partid oligarhic sprijinit de mai puţin de 4% din populaţie”

epp3Congresul PPE i-a mai avut în calitate de invitaţi pe fostul preşedinte al Georgiei şi ex-guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakaşvili, pe preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko şi nu în ultimul rând pe liderul Partidului „Acţiune şi Solidaritate” din Moldova, Maia Sandu. Lidera PAS Maia Sandu a ţinut chiar un discurs la Congresul PPE, în care a declarat că RM este guvernată de un partid oligarhic sprijinit de mai puţin de 4% din populaţie. „Astăzi ţara mea este guvernată de un partid oligarhic sprijinit de mai puţin de 4% din populaţie. Prin mită, manipulare şi intimidare, au încropit o aşa-numită „majoritate parlamentară”. În mod cinic şi periculos, au capturat toate instituţiile statului. Ei controlează procuratura şi justiţia şi obţin câştiguri ilegale imense dintr-un sistem avantajos doar pentru unii, dar care provoacă injustiţie şi sărăcie cumplită pentru restul populaţiei. Milioane de cetăţeni moldoveni, împărtăşim aceeaşi aspiraţie comună: dorim să construim un stat european funcţional care va asigura un viitor mai bun pentru noi toţi. Această aspiraţie vine din credinţa noastră fermă în acele valori europene – valorile Partidului Popular European – care au ţinut acest continent împreună în ciuda tuturor obstacolelor şi dificultăţilor: statul de drept, democraţia liberală, guvernarea responsabilă şi respectul pentru demnitatea umană. Din păcate, astăzi, nu avem niciuna dintre aceste valori în Republica Moldova.”, a declarat Maia Sandu.

***

Viktor Orban : “Migraţia s-a dovedit a fi un cal troian  în favoarea terorismului

       Premierul Ungariei Viktor Orban a afirmat că viitorul Europei aruncă o umbra asupra prezentului său, subliniind că acest lucru le-a permis partidelor radicale să câştige teren pe ‘cel mai important continent al lumii. El a declarat că Europa se confruntă cu crize în materie de competitivitate, migraţie, securitate, demografie şi politică externă. “Situaţiile din Ucraina şi Balcani reprezintă de asemenea probleme pentru continent”, a mai spus şeful guvernului ungar. Totodată, Orban a estimat că migraţia s-a dovedit a fi un “cal troian”  în favoarea terorismului, adăugând că ‘limbajul corectitudinii politice liberale’ nu a reuşit să înţeleagă înţeleagă pericolele reale ale migraţiei.

***

Marian Jean Marinescu :  “Prezenţa preşedintelui Iohannis a fost una cu folos pentru România”

Vicepreşedintele grupuilui PPE din Parlamentul European, deputatul Marian Jean Marinescu a precizat  că a fost un congres foarte bine organizat, foarte consistent, cu poziţii foarte clare a PPE-ului privind evoluţia Uniunii în viitor. “Este foarte bine că s-a prezentat şi poziţia pentru evoluţia  negocierilor pentru Brexit. A fost o participare foarte bună şi cred eu că participarea domnului preşedinte Klaus Iohannis a fost foarte bine venită, iar discursul a fost unul exceptional, cu mult folos pentru România. După acest congres se va forma grup de lucru la PPE pentru viitorul politicii de coeziune, asta la propunerea noastră, fiind un lucru foarte important. Există deja un grup de lucru pentru politicile agricole comune şi urmează discuţiile pentru viitorul buget după 2020. Avem un responsabil, un coleg vicepreşedinte care se ocupă de Brexit. O să urmărim atent ce se va întâmpla cu documentele de poziţie ale Comisiei privind viitorul Uniunii”