S-au stabilit regulile de desfăşurare pentru „Made for Europe”, concurs naţional pentru elevi şi profesori

0
332

Concursul  Naţional   „Made   for  Europe”,  ediţia  a  XI-a,  cuprins în Calendarul  competiţiilor  naţionale  finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale,  în anul  şcolar  2016-2017, şi-a  definitivat  întreaga procedură de desfăşurare.  În judeţul Dolj,  faza zonală va avea  loc  pe  23 martie, începând cu ora 13,30, în Amfiteatrul  Inspectoratului Şcolar Judeţean  Dolj.  

eleviFiind  vorba despre un  concurs  naţional,  toate Inspectoratele  Şcolare  Judeţene au  fost informate despre   ceea  ce se  întâmplă,  iar acestea,  la  rândul lor, au trimis cadrul legislativ şi metodologia de  desfăşurare  în unităţile de învăţământ preuniversitar din  teritoriu.  Prin   proiectele de parteneriat european, şcolile  româneşti au  fost  veritabili ambasadori ai României în Europa. Aceste cooperări  au vizat, în  principal,  formarea şi  dezvoltarea de competenţe-cheie, au favorizat crearea unor  reţele de parteneri, au promovat valorile naţionale  şi europene,  antrenând  copii, tineri,  părinţi, profesori  în  acest  exerciţiu al unei   Europe unite.

„Made for  Europe”  face parte dintr-un astfel  de program,  iar obiectivele  sunt multiple: valorizarea produselor rezultate în cadrul  proiectelor finanţate  prin programe comunitare; creşterea vizibilităţii acestora; sporirea calităţii lor;   crearea  unui sistem alternativ;  promovarea imaginii instituţiilor  de învăţământ  preuniversitar participante etc.

O zi până la depunere

În concurs pot  fi înscrise  produse finale din proiecte  finanţate  din  bani  comunitari, încheiate  în  2016, la  care  au  participat  elevi şi profesori  deopotrivă.  Nu  sunt admise  programe publicitatre. „Am înştiinţat  toate  şcolile  din jurisdicţia  noastră. La  etapa judeţeană, proiectul va  fi prezentat de un  echipaj   format  dintr-un elev şi  un profesor îndrumător.  Produsele  trebuie trimise  până pe  21 martie, pe adresa  I SJ  Dolj, în atenţia  mea,  iar  dosarul are mai multe puncte de respectat, atunci  când este  întocmit: denumirea  produsului;  titlul proiectului; tipul   acestuia;  numele elevului  şi  clasa  din care provine; numele cadrului didactic îndrumător; o  scurtă  prezentare  a  unităţii  de învăţământ;  un rezumat  al celor   realizate.  Pe  22  martie, în holul  ISJ  Dolj  vor fi  expuse   proiectele, iar  vizitatorii  vor avea   ocazia să  voteze  cel mai original, cel mai util  şi cel mai  interesant  concept expus. Votul va  fi exprimat  pe 23  martie,  după sesiunea  publică, iar pe baza lui, se va stabili cine va  merge la premiul  de  popularitate”, a precizat prof. Ani  Drăghici,  inspector şcolar pentru Proiecte Educaţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar  Judeţean Dolj.