În 2016… BCR a acordat clienţilor retail şi corporate credite noi în valoare de 8,8 miliarde lei

0
436

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în anul 2016 un profit net de 1.045,6 milioane lei (232,9 milioane EUR), susţinut de dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului. În activitatea bancară dedicată persoanelor fizice, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 5,5 miliarde lei, înregistrându-se vânzări solide de credite de consum şi garantate – în special datorită programului Prima Casă, în timp ce vânzările de credite ipotecare standard au trenat din cauza legii „Darea în plată”.

lei1Rezultatul operaţional a fost de 1.297,7 milioane LEI (289,0 milioane EUR) cu 16,9% mai redus decât în anul precedent, 1.561,5 milioane LEI (351,3 milioane EUR), din cauza veniturilor operaţionale mai mici cărora li s-au adăugat cheltuieli de investiţii mai ridicate, în special cu infrastructura IT. În anul 2016, BCR a acordat clienţilor retail şi corporate credite noi în valoare de 8,8 miliarde lei. „Suntem o bancă românească deţinută de un acţionar majoritar străin, iar acest fapt ne face cu atât mai mult un promotor al nevoii ca România să avanseze pe lanţul de valoare economică adăugată de la nivel global. Cheia pentru a face faţă acestei provocări se află mai presus de orice în încurajarea capitalului local şi internaţional să se acumuleze, să producă valoare şi să stimuleze potenţialul intelectual şi antreprenorial al României. În acest sens, vom fi un jucător activ, în cadrul tuturor iniţiativelor menite să dezvolte competitivitatea şi prosperitatea României”, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.

Repere comerciale şi financiare în anul 2016

BCR a fost prima instituţie financiară locală care a implementat prevederile Directivei Europene 17 privind contractele de credit pentru consumatori. Totodată, BCR a ajuns la un număr de 200.000 de clienţi cărora le-a oferit soluţii comerciale sustenabile pentru scăderea îndatorării şi creşterea loialităţii.  Pe segmentul de finanţări acordate companiilor, BCR a acordat 3,3 miliarde LEI volume de credite noi. Co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene a fost de asemenea solidă, BCR deţinând o cotă de piaţă de peste 30% şi un portofoliu de peste 7,7 miliarde LEI co-finanţări acordate. Creşterea portofoliului de finanţări corporate este susţinută de un flux solid de afaceri de o calitate mai ridicată, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea lanţurilor de furnizori.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 1,9%

leiVeniturile nete din dobânzi au scăzut cu 10,3 %, la 1.786,7 milioane LEI (397,9 milioane EUR), de la 1.992,6 milioane LEI (448,3 milioane EUR) în 2015, considerând rezolvarea continuă a portofoliului de credite problematice, eforturile de a avea preţuri competitive pe piaţă şi un mediu dominat de o rată mai mică a dobânzii.  Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 2,2%, la 708,9 milioane LEI (157,9 milioane EUR), de la 725,2 milioane LEI (163,2 milioane EUR) în 2015, pe seama comisioanelor mai reduse aplicate pentru intermedierea vânzărilor de produse ale subsidiarelor, parţial compensate de creşterea veniturilor din comisioane aplicate tranzacţiilor bancare, ca urmare a strategiei băncii de a încuraja utilizarea canalelor electronice. Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 1,9%, la 314,3 milioane LEI (70,0 milioane EUR), de la 308,4 milioane LEI (69,4 milioane EUR) în 2015.

Costurile de risc şi calitatea activelor

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în anul 2016 s-a înregistrat o eliberare netă de provizoane în valoare de 280,0 milioane LEI (62,4 milioane EUR), faţă de o eliberare netă de 73,0 milioane LEI (16,4 milioane EUR) în anul 2015, datorită eforturilor de rezolvare a portofoliilor de credite neperformante cuplate cu succesul măsurilor de îmbunătăţire a calităţii portofoliului.

Rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (doar banca) în decembrie 2016 se afla la nivelul de 21,8%, semnificativ peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS de 19,9% (Grup BCR), în decembrie 2016, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group.