Condamnaţi la pedepse de până la 10 ani închisoare după ce au înşelat trei craioveni prin metoda „Accidentul”

0
452

Trei persoane care, în primăvara anului trecut, au înşelat trei bătrâni din Craiova prin metoda „Accidentul” au fost condamnate, marţi, 21 februarie a.c., de magistraţii Judecătoriei Craiova la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni şi 10 ani de închisoare. Este vorba despre o tânără de 20 de ani, din Piteşti, un doljean internat în Spitalul Penitenciar Colibaşi şi un deţinut din acelaşi penitenciar. Potrivit anchetatorilor, tânăra suna victimele, cerându-le să depună diverse sume în conturi pentru că rudele lor suferiseră accidente grave şi aveau nevoie de bani, craiovenii fiind păgubiţi cu peste 50.000 lei.

politiaReamintim că reprezentanţii IPJ Dolj anunţau că, poliţiştii craioveni din cadrul Secţiei 3 Poliţie au descins, pe 7 aprilie 2016, în baza autorizaţiilor de percheziţii emise de magistraţii Judecătoriei Craiova, şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Argeş – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Penitenciarul Colibaşi, în trei locaţii din judeţul Argeş, mai exact la Penitenciarul Colibaşi, la Spitalul Penitenciar Colibaşi, şi într-o locuinţă din municipiul Piteşti.

În urma activităţilor specifice de investigare şi cercetare desfăşurate de poliţiştii craioveni împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au fost identificaţi Cosmin Ilie Dumitru (31 de ani), din Bucureşti, deţinut în Penitenciarul Colibaşi, Gabriel Ţaroveanu (32 de ani), din comuna Melineşti, judeţul Dolj, deţinut în Spitalul Penitenciar Colibaşi, şi Ramona Badea (20 de ani), din municipiul Piteşti.

politia (1)Din investigaţiile poliţiştilor, în sarcina celor trei suspecţi s-a reţinut săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, prin metoda „Accidentul” fapte comise în dauna părţilor vătămate Nicolae Săvulescu (86 de ani), Traian Marin (80 de ani) şi Eufrosina Vaţa (77 de ani), toţi din Craiova, în perioada 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, cu sume de 12.000, 27.000, respectiv 40.000 lei.

„În baza probatoriului administrat în cauză tânăra de 20 de ani a fost reţinută, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj. Poliţiştii craioveni continuă investigaţiile în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, în urma percheziţiilor fiind ridicate mai multe înscrisuri, cartele telefonice, dar şi telefoane mobile folosite la comiterea faptelor”, a precizat, la momentul respectiv, agent-şef adjunct Amelia Barbu din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Au fost menţinuţi după gratii

politia (2)Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările în cauză şi i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Gabriel Ţaroveanu, Cosmin Ilie Dumitru şi Ramona Badea pentru comiterea a câte trei infracţiuni de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune, dosarul înregistrându-se pe 29 iunie 2016 la Judecătoria Craiova. Marţi, 21 februarie a.c., magistraţii Judecătoriei Craiova au pronunţat sentinţa în acest caz, cei trei fiind condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani de închisoare, în cazul celor doi deţinuţi la pedepsele primite în acest caz adăugându-se şi perioadele pe care le mai au de executat din pedepse primite anterior.

Astfel, Gabriel Ţaroveanu a primit câte 3 ani de închisoare pentru fiecare din cele trei infracţiuni de înşelăciune reţinute în sarcina sa, pedepsele s-au contopit, s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor stabilite, adică 3 ani, rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare. La pedeapsa rezultată se adaugă restul rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 4 ani, 8 luni, 263 zile dispusă prin sentinţa Judecătoriei Târgu Jiu, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 6 ani şi 1648 zile (4 ani şi 6 luni) închisoare în stare de detenţie. Cosmin Ilie Dumitru a primit de 10 ani închisoare în prezentul dosar, la care se adaugă restul rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni, dispusă prin sentinţa penală nr. 1213/2015 a Judecătoriei Târgu-Jiu, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 10 ani şi 1204 zile (3 ani şi 2 luni) închisoare în stare de detenţie. În ceea ce o priveşte pe Ramona Badea, care nu are antecedente, acesta a primit 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, toţi trei fiind menţinuţi după gratii. Inculpaţii, care au fost menţinuţi în spatele gratiilor, trebuie să acopere prejudiciul creat. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.