„De-a arhitectura”, la şcoală

0
481

De pe acum, se pregăteşte anul şcolar viitor. Pe lângă curricula obligatorie şi disciplinele opţionale, sunt oferite, atât elevilor, cât şi cadrelor didactice mai multe programe de educaţie, prin care vor putea dobândi cunoştiinţe din mai multe domenii. Unul dintre ele se referă la şcolari şi profesori , cu toţii putând lua detalii despre arhitectură.

eleviÎn pregătirea anului şcolar 2017/2018 sunt deschise înscrierile pentru a oferi asistenţă unui număr de clase, din ciclul primar, şcoli de stat, care doresc să desfăşoare cursurile de Asociaţia „De-a Arhitectura”: pentru elevii din clasa pregătitoare, cea dintâi sau cea de-a a II-a – „De-a arhitectura Mini” , curs opţional (curriculum la decizia şcolii sau extracurricular), 40 de clase (dintre care maximum opt în mediul rural); pentru elevii din clasele a III-a, a IV-a şi a V-a – „De-a arhitectura în oraşul meu” (la alegere, ca parte din oferta la nivel naţional, aprobată prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, nr. 4422/28.08.2014), prin care sunt cuprinse 70 de clase, cu cel mult zece din comune şi sate; „De-a arhitectura în şcoala mea” (opţional , cu zece clase, maximum două în „rural”). În program se pot înscrie şi arhitecţi voluntari, care pot susţine desfăşurarea unui curs în şcoli, fie prin asistarea unei singure clase pe parcursul unui an şcolar (septembrie – iunie), în echipă cu învăţătorul/profesorul, fie prin asistarea uneia sau mai multor clase la distanţă. Asistenţa acordată include lucruri specifice pentru fiecare curs în parte, printre care : acces la materiale metodologice şi didactice pentru profesorul clasei, ghidaj la distanţă (prin e-mail) în studierea individuală a ghidului îndrumătorului, atelier de formare cu activităţi practice şi schimb de experienţă; acces la materialele auxiliare pentru elevi; întâlnire de pregătire pentru profesorii şi specialiştii implicaţi; curs on-line de pregătire pentru cadrele didactice; acces la resursele de sprijin ale iniţiatorilor, pe parcursul întregului an de învăţământ; certificate acordate profesorilor şi elevilor; asistenţa unui specialist voluntar (arhitect, student arhitect, urbanist sau peisagist), acolo unde există posibilitatea. Cei interesaţi se pot înscrie pe http://www.de-a-arhitectura.ro/inscrieri/ şi să contacteze iniţiatorii pe inscrieri@de-a-arhitectura.ro. Este încă un pas pentru şcolarizarea tinerilor, în diverse domenii.