A vrut să dea şpagă pentru a intra ilegal în România! Albanez condamnat la 2 ani de puşcărie pentru că a vrut să mituiască doi poliţişti de frontieră doljeni

0
383

Cetăţeanul albanez prins la începutul lunii noiembrie în timp ce voia să mituiască un poliţist de frontieră de la PTF Bechet cu 150 de euro pentru a-i permite accesul pe teritoriul României, după ce încercase să ofere şpagă unui coleg de-al acestuia, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Bărbatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru două infracţiuni de dare de mită, a recunoscut totul în faţa judecătorilor Tribunalului Dolj şi şi-a aflat sentinţa săptămâna trecută. Nemulţumit de hotărâre, a declarat deja apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

puscarieReamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, l-au prins în flagrant, în noaptea de 1 spre 2 noiembrie 2016, pe cetăţeanul albanez Florjan Biba, de 29 de ani, în timp ce încerca să ofere suma de 150 euro unui poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontieră (PTF) Bechet, după ce, în prealabil, încercase să ofere 50 de euro unui coleg al acestuia, în vederea permiterii intrării pe teritoriul României fără documentaţia necesară justificării scopului şi condiţiilor şederii. Mai exact, în cursul zilei de marţi, 1 noiembrie 2016, Florjan Biba s-a prezentat în P.T.F. Bechet, declarând că doreşte să intre în ţară, în scop turistic. La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că pe numele acestuia figura o interdicţie de intrare sau şedere în spaţiul Schengen şi nu a putut prezenta nici documentaţia necesară pentru a intra pe teritoriul României. Astfel, pentru a i se permite intrarea, cetăţeanul a oferit, iniţial, unui agent, apoi unui ofiţer de poliţie de frontieră diferite sume de bani. Poliţiştii de frontieră au refuzat categoric oferta şi i-au sesizat pe ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, fiind organizată activitatea de prindere în flagrant, Florjan Biba fiind surprins în timp ce încerca să-i mituiască pe poliţişti cu suma de 150 euro. Cel în cauză a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de dare de mită, iar în urma probelor administrate, procurorul de caz a dispus faţă de el reţinerea pentru o perioadă de 24 ore. Pe 2 noiembrie a fost prezentat Tribunalului Dolj, instanţă care a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a albanezului.

tribunalÎntre timp, pe 22 noiembrie 2016, albanezul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru două infracţiuni de dare de mită şi a recunoscut totul în faţa judecătorilor cerând să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă. Magistraţii craioveni l-au condamnat la câte un 1 şi 6 luni închisoare pentru fiecare dintre fapte, pedepsele fiind contopite şi sporite, astfel că a rezultat o pedeapsă totală de 2 ani închisoare cu executare: „În baza disp. art.38 alin. 1 rap la art. 39 alin 1 lit b NCP şi art. 45 alin 1 NCP, inculpatul Biba Florjan va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de 6 luni închisoare – 1/3 din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare”, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj, instanţa menţinându-l pe albanez după gratii. Nemulţumit de sentinţă, acesta a declarat deja apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.