A furat 21 de biciclete în două zile

0
338

Un tânăr de 16 ani, din Filiaşi, a fost arestat preventiv pentru 19 zile, ieri după-amiază, după ce poliţiştii din localitate au stabilit că acesta a comis mai multe furturi din locuinţe. Acesta lua orice fel de bunuri care puteau fi valorificate uşor, însă făcuse o “pasiune” şi pentru biciclete, stabilindu-se că în două zile a furat nu mai puţin de 21 de biciclete.

În cursul zilei de joi, poliţiştii din Filiaşi l-au reţinut şi introdus în arest pe Daniel T., de 16 ani, din localitate, întrucât în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că acesta este principalul suspect în mai multe infracţiuni de furt, fapte ce fuseseră înregistrate iniţial cu autor necunoscut. În prima fază, din investigaţiile desfăşurate de poliţişti a rezultat că tânărul, în zilele de 25 şi 26 august a.c., a sustras nu mai puţin de 21 de biciclete de la mai mulţi localnici din comunele Coţofenii din Dos şi Scăieşti.

“În urma extinderii cercetărilor, în sarcina suspectului s-a mai reţinut comiterea a încă patru infracţiuni de furt din locuinţe, săvârşite în perioada februarie-iunie 2011, când a sustras din locuinţele unor cetăţeni, din comuna Argetoaia, mai multe bunuri – polizor electric trifazat, motor circular trifazat, moară pentru uruit, cositoare electrică, bormaşină electrică, pompă kama, compresor auto, cabluri din cupru, instalaţie GPL, motor electric de maşină de spălat, scule şi unelte, etc. –, prejudiciul cauzat fiind estimat la circa 7.000 lei. Tânărul vindea bunurile sustrase pentru a face rost de bani”, ne-a declarat comisar Florentina Popescu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.

Tânărul a fost prezentat, ieri, Judecătoriei Filiaşi, iar instanţa a emis pe numele tânărului mandat de arestare preventivă pentru 19 zile, cercetările fiind continuate cu Daniel T. în stare de arest.