Inspectorii de integritate au primit, la 17 martie 2014, o sesizare cu privire la faptul că Băiculescu Dumitru, fost director executiv al DSVSA Buzău, ulterior preşedinte al ANSVSA, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese. Băiculescu era acuzat că a avizat cu menţiunea «Bun de plată» mai mult facturi emise de o societate comercială în cadrul căreia a deţinut calitatea de asociat, respectiv administrator. 46 de facturi fiscale, în valoare de 206.734,03 lei ar fi suma totală pe care SC Medvet 2000 SRL ar fi facturat-o, în opinia Agenţiei Naţionale de Integritate, către DSVSA Buzău. Iar pe mandatului lui Băiculescu Dumitru ar fi fost avizate cu bun de plată 12 facturi emise de aceeaşi societate, cu o valoare totală de 8.334, 33 lei. De aici a început lungul drum al cercetărilor penale împotriva lui Băiculescu. La final, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul 653/P2015 dispune prin Ordonanţa din 19.10.2016: clasarea cauzei pentru că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie.
În septembrie 2015, preşedintele ANSVSA, Dumitru Băiculescu, a ajuns în colimatorul presei centrale, cu precădere a unui post de televiziune. În urma unei anchete jurnalistice, prin care se afirma că acesta a avizat la plată 12 facturi fiscale în valoare de 8.300 de lei, ce erau facturate de SC Medvet 2000 SRL către DSVSA Buzău, pe numele lui Dumitru Băiculescu s-a întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate un raport de evaluare. În finalul raportului s-a dispus şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvărşirea de către Băiculescu Dumitru a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 Cod penal.
O evaluare a ANI, cam sumară
Povestea începe cu sesizarea în lucrarea nr. 11039/S/II/17.03.2014, prin are Agenţia Naţională de Integritate începe să se aplece asupra ipotezei că Băiculescu Dumitru, fost director executiv al DSVSA Buzău, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese. Concret, acestuia i se impută că a avizat cu „Bun la plată” un număr de 12 facturi de prestări servicii emise de SC Medvet 2000 SRL către DSVSA Buzău, în valoare totală de 8.334,33 lei. ANI mai arată că, în perioada 29.12.2009 – 30.01.2014, Băiculescu a deţinut calitatea de asociat, respectiv adiministrator în cadrul SC Medvet 2000 SRL, având numărul de înregistrare la ONRC – J10/484/1999.
Urmare a analizei tuturor documentelor solicitate de ANI şi primite de la DSVSA Buzău, AJFP Buzău, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Agenţia Naţională de Integritate concluziona la acea dată că „în urma evaluărilor efectuate în lucrarea nr. 11039/S/II/17.03.2014 au fost identificate indicii privind săvărşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 (1) din Codul penal de către Băiculescu Dumitru, fost director executiv în cadrul DSVSA Buzău, deoarece a avizat cu «Bun de plată» un număr de 12 facturi de prestări servicii emise de către SC Medvet 2000 SRL către DSVSA Buzău, instituţie pe care acesta o reprezenta”.
Începe jocul
Prin adresa nr. 32454/G/II/07.09.2015 a Agenţiei Naţionale de Integritate – Inspecţia de Integritate a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în legătură cu raportul de evaluare nr. 32452/G/II/07.09.2015 privind pe Băiculescu Dumitru. Sesizarea ANI a fost înregistrată la Parchet ca dosar penal nr. 4847/P/2015. La data de 21.09.2015 s-a dispus începerea urmării penale în cauză. Mai târziu, la 04.11.2015, urmare a ordinului nr. 119/2015 al Procuroului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus preluarea dosarului la nivelul acestei din urmă instituţii, cu un nou număr de dosar, respectiv 653/P/2015.
În vara aceluiaşi an, mai exact în 22.06.2015, o plângere penală este formulată tot împotriva lui Băiculescu Dumitru. De această dată, o persoană fizică îl învinovăţeşte de abuz în serviciu şi de conflict de interese, susţinând că atâta timp cât a ocupat funcţia de director executiv al DSVSA Buzău, Băiculescu a continuat, direct şi indirect, să coordoneze societăţile SC Medvet 2000 SRL şi SC Dragovet SRL. S-a mai semnalat că Băiculescu a semnat contracte de concesiune între DSVSA Buzău şi cele două societăţi sus-menţionate. Procurorii hotărăsc, apoi, ca cele două dosare penale să fie reunite.
Procurorii fac lumină
În urma analizării probatoriului, aşa cum a fost prezentat de ANI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti arată că, de fapt, au fost achitate doar patru facturi, cu o valoare totală de 2.778,11 lei şi nu 8.334,33 lei. Organul de cercetare penală a observat că erau mai multe facturi stornate, motiv pentru care numărul real al facturilor de prestări servicii era doar de patru.
Mai mult, procurorul de caz arată că, simpla existenţă a raporturilor de muncă dintre Băiculescu Dumitru şi SC Medvet 2000 SRL nu este suficientă pentru a se reţine că a comis infracţiunea analizată şi că se impune să se stabiliească, dacă prin semnarea celor 4 facturi acesta a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru societatea al cărui angajat a fost în ultimii 5 ani. Şi, ajunge la concluzia că, în speţă, prin vizarea facturilor cu „Bun de plată” nu s-a obţinut niciun folos patrimoniale în sensul infracţiunii analizate aici. Mai mult, nu a fost constatată nici ordonanţarea la plată.
Despre încheierea unor contracte de concesiune între DSVSA Buzău – pe mandatul lui Băiculescu Dumitru – şi SC Medvet 2000 SRL, procurorul de caz a stabilit că perfectarea nu s-a datorat unei hotărâri luate de Băiculescu în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru SC Medvet 2000 SRL, ci doar intrării în vigoare a unui act normativ învederat.
Lipseşte vinovăţia
În temeiul tuturor elementelor de mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus: clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 (1) Cod penal, cu privire la vizarea facturilor emise de către SC Medvet 2000 SRL, persoana vizată fiind Băiculescu Dumitru, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin 1 lit. b teza a II-a C.p.p., respectiv fapta nu a fost săvărşită cu vinovăţie.
Clasează şi cauza sub aspectul săvârşirii infracţiunii conflictului de interese cu privire la încheierea actelor adiţionale nr. 29/04.03.2014 cu SC Medvet 2000 SRL şi nr. 39/04.03.2014 cu SC Dragovet SRL, pentru că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie. Pentru acuzaţia de abuz în serviciu pretinsă a fi comisă de Băiculescu Dumitru, conform sesizărilor aflate la dosar, prin aceeaşi Ordonanţă din 19.10.2016 s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei, spre competenta soluţionare, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
În funcţia de preşedinte al ANSVSA, Băiculescu Dumitru a fost numit la data de 19 martie 2015. A absolvit facultatea de Medicină Veterinară în 1984 şi are o experienţă profesională de peste 30 de ani. Urmare a acuzaţiilor formulate împotriva sa, cum că s-ar fi aflat în conflict de interese, premierul Dacian Cioloş îl înlocuieşte de la conducerea ANSVSA, începând cu 22 decembrie 2015.