Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, împlineşte 85 de ani

0
445

vainer_mAurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), s-a născut la 10 ianuarie 1932, în Ștefăneşti, judeţul Botoşani, fiind fiul lui Ioina şi Beti Vainer. A absolvit Academia de Studii Economice, în 1953 şi a devenit doctor în Economie, în 1966. A urmat mai multe cursuri de specializare în Marketing, Studierea Pieţei, la Paris (1968), în Medierea Diferendelor Comerciale, la Paris (2003), potrivit site-ului cdep.ro.

Înainte de 1989 a activat în domeniul comerţului, statisticii şi construcţiilor: comerţul de stat (1949-1950), Direcţia Centrală de Statistică, (1950-1959), construcţii (1959-1962). De asemenea, un lung interval, înainte de 1989, Aurel Vainer a desfăşurat activitate de cercetare ştiinţifică, fiind cercetător ştiinţific principal gradul II şi gradul I la Institutul de Cercetări Comerciale şi la Institutul pentru Cercetarea Comerţului Interior şi al Comerţului.

După 1989, a făcut parte din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti: vicepreşedinte (1990-1996), prim-vicepreşedinte (1996-2002), vicepreşedinte (2002-2004), membru în Colegiul de Conducere (1990-2005).

Deputatul Aurel Vainer, la Gala Prieteniei Magna cum Laude şi aprinderea luminilor de Hanuca şi de Crăciun, la Palatul Parlamentului; 8 decembrie 2016

A fost de asemenea, profesor asociat la Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Finanţe şi Contabilitate din Câmpulung Muscel (2000-2008).

În perioada postcomunistă, a deţinut trei mandate de deputat din partea minorităţilor naţionale — Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Un prim mandat l-a deţinut în perioada 2004-2008. A fost reales deputat în 2008 şi în 2012. În toate cele trei legislaturi a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor.

A fost membru în Comitetul Director al Asociaţiei Române de Marketing (1996-2004), vicepreşedinte al Societăţii Române de Statistică (2004), membru în Comitetul Executiv al Congresului Evreiesc European (2005-2007). Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știinţă (din 2012).