Termoficarea, cu ochii pe conducte!

0
400

Ce poate fi mai rău decât gerul de afară: să ne trezim că avem, şi în locuinţe, caloriferele sloi! Gerul din aceste zile dă bătăi de cap, la propriu, şi societăţii de distribuţie a agentului termic. Din cauză că o mare parte din reţeaua de transport este veche, sunt aşteptate avarii, în special acolo unde nu s-a făcut nici un fel de lucrare. Conducerea SC Termo a mobilizat o echipă de intervenţie pentru a asigura permanenţa, pe toată această perioadă.

blocuri 1Reţeaua de distribuţie a Craiovei are o lungime de 500 de kilometri de conducte şi 123 kilometri de canal termic, dintre care foarte puţine porţiuni sunt noi, cele mai multe fiind peticite în decursul anilor, dar şi destul de multe au rămas fără nici un fel de lucrare de remediere. Date fiind temperaturile extrem de scăzute de afară, o avarie s-ar putea produce pe traseul acesta în orice moment, fapt care îi ţine în priză pe reprezentanţii SC Termo.

 ”Fiind vorba de nişte temperaturi extrem de scăzute, se poate întâmpla ca şi ţevile noastre să pleznească. De cum a început iarna, am luat în calcul acest lucru, dar acum, când este şi mai frig, atenţia este sporită îndeosebi acolo unde se cunoaşte că există vulnerabilităţi. Se monitorizează întregul circuit, dar insistăm acolo unde ştim că am putea avea unele probleme”, a explicat Sorin Iordache, din partea SC Termo SRL Craiova.

O echipă a SC Termo, pregătită pentru remedierea avariilor

Partea bună este că, în cazul unor astfel de avarii, conducerea societăţii de distribuţie este pregătită să intervină pe loc. Potrivit reprezentanţilor SC Termo, a fost activată o echipă de lucrători, care sunt pregătiţi să se deplaseze în orice punct al oraşului, acolo unde ar putea fi sesizată o avarie.

 ”Echipa de intervenţie este mobilizată 24 de ore din 24 de ore şi, în cazul în care se anunţă o avarie, reacţionează în termen foarte scurt. Merge acolo şi, indiferent de situaţie, că sunt nu ştiu câte grade afară, vor lucra şi vor remedia orice problemă fiindcă nu ne permitem să lăsăm oamenii în frig. Aşa că populaţia Craiovei trebuie să stea liniştită fiindcă, din acest punct de vedere, noi suntem pregătiţi, ţinem situaţia sub control”, a mai spus Sorin Iordache. Mai mult, reprezentanţii SC Termo spun că sunt pregătiţi să acorde asistenţă tehnică, contra-cost, şi asociaţiilor care se confruntă cu avarii în incinta blocurilor.

Caloriferele nu vor îngheţa în această iarnă

blocuri 2Pe de altă parte, reprezentanţii SC Termo admit că o avarie din cauza frigului s-ar putea produce şi la furnizor, în speţă la CET II Bariera Vâlcii, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute când a început perioada geroasă. Într-un astfel de caz, presiunea agentului termic poate să scadă în apartamentele locatarilor care primesc căldură prin intermediul punctelor termice.

„O avarie la furnizor a mai fost, dar a fost remediată într-un timp foarte scurt şi se furnizează căldură populaţiei în mod normal acum. În acest caz, noi suntem în imposibilitatea de a furniza căldură prin punctele termice, însă nu va fi vorba de oprirea definitivă a căldurii. Se asigură căldură, doar că la o presiune mai slabă. Astfel de situaţii sunt rare şi, repet, independent de noi, şi oricum furnizorul nu întrerupe total distribuţia”, a menţionat Sorin Iordache.

Tot oraşul este încălzit

Potrivit SC Termo, în acest moment, nu există nici un bloc care să nu aibă căldură, din motive tehnice sau din cauza datoriilor pentru plata facturilor, iar tot oraşul este încălzit conform contractelor de furnizare care au fost încheiate cu fiecare asociaţie de locatari în parte. Reprezentanţii SC Termo au mai spus că primesc telefoane de la locatari care, în nume personal, solicită mai multă căldură şi transmit că astfel de cereri nu pot fi onorate.

„Dacă sună o persoană şi solicită, în numele său, că vrea să aibă mai mult căldură în locuinţe, noi nu putem să îndeplinim acest lucru. Există anumiţi termeni care au fost asumaţi în contractul de furnizare, încheiat cu fiecare asociaţie în parte, şi respectăm acest lucru. Nu putem să dăm nici mai multă, dar nici mai puţină căldură”, a precizat Sorin Iordache.