Marius Nicoli, profesor la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”: „Sunt mândru de elevii mei”

0
1272

Anul 2016 a fost unul prolific pentru performanţele obţinute în învăţământul doljean, cu precădere în ceea ce priveşte rezultatele internaţionale. Unul dintre profesorii care au obţinut rezultate foarte bune este Marius Nicoli, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

fratii buzesti

 Marius Nicoli este profesor de informatică la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti ” din Craiova şi, în acest an, se poate mândri cu rezultate obţinute la competiţiile internaţionale, unde a avut elevi premiaţi. Primele rezultate au venit de la Balcaniada de Informatică, susţinută în Macedonia, unde  Alexandra Udriştoiu şi Emanuel Dicu au fost premiaţi. La sfârşitul lunii noiembrie, noi trofee au fost obţinute la Turneul de la Shumen (Bulgaria), cei doi elevi amintiţi anterior fiind însoţiţi, pe podium, şi de  Bogdan Iordache. „Sunt foarte mulţumit de rezultatele obţinute în 2016. După mine, turneul din Bulgaria este mai puternic decât alte concursuri, deoarece ne confruntăm cu echipe atât naţionale, cât şi regionale. Cei trei sunt, dacă pot spune aşa, vârfurile, dar sunt şi alţii aflaţi în pregătire, care pot oricând să obţină performanţe. Este o muncă îndelungată, iar perioadele de pauză pot să aibă consecinţe. În această disciplină, nu prea există vacanţă. Ori te pregăteşti, ori … Vreau să mai adaug ceva. Astfel, sunt multe oportunităţi pentru aceşti copii, firmele internaţionale îi caută, dar eu le-am recomnadat să se îndrepte către cele româneşti. Dar mai este ceva:viitorii programatori trebuie să fie creativi, serioşi şi, în primul rând, disciplinaţi şi să fie dedicaţi fenomenului. Le spun şi la clasă elevilor că , dacă nu au rezultatele olimpicilor, pot fi buni specialişti, dar trebuie să creadă că sunt în stare de performanţe. Mă bucur că performanţele au primit şi aprecierea oficialităţilor şi, în puţine cuvinte sunt mândru de elevii mei ”, a precizat prof. Marius Nicoli